141364 – 26112015 – Premierul Guvernului României, Dacian Cioloș, a convocat pentru vineri o ședință a comandamentului pentru situații de urgență la Ministerul de Interne, după ce a fost anunțat un nou cod galben de ninsori și vânt.
Un nou cod galben de ninsori este valabil de vineri dimineaţa de la ora 6,00 până sâmbătă la orele 9.00 în 27 de judeţe nord-est, centru şi sud-vest. Meteorologii spun că vor cădea precipitaţii abundente, care vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor. În Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantitătile de apă pot atinge chiar şi 35 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 50km/h. – PROMPT MEDIA