140905 – 04112015 – Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4. Cei trei acţionari ai clubului, unde vineri seară a izbucnit un incendiu care a dus la pierderea vieţii a 32 de oameni şi rănirea a aproape 200, au fost aduşi, marţi, în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Judecătoarea Lorena Zidaru, căreia i-a fost repartizat dosarul, a decis arestarea preventivă a celor trei.
Decizia nu este definitivă, dar este executorie, astfel că patronii clubului au fost încarceraţi. Decizia a fost contestată la Tribunalul Bucureşti. – PROMPT MEDIA