141303 – 24112015 – Deputatul Angel Tîlvar, fost ministru delegat pentru Relația cu românii de pretutindeni, consideră că aprobarea Ordonanței de urgență a guvernului nr. 64/2014 pentru modificarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă un nou pas în direcția îmbunătățirii activității consulare și are la bază solicitările cetățenilor români din afara hotarelor țării.
Legea extinde regimul de gratuitate asupra unor anumite servicii consulare prestate în cazuri umanitare și speciale, cum ar fi: înscrierea certificatelor de naștere străine în registrele de stare civilă românești, eliberarea titlurilor de călătorie pentru minori, eliberarea documentelor de identitate și de călătorie pentru minorii neînsoțiți sau supuși unor măsuri de protecție, eliberarea documentelor de călătorie pentru cetățenii români victime ale traficului de persoane sau pentru cei evacuați în situații speciale, înregistrarea actelor de deces sau procurarea unor anumite tipuri de documente întocmite de autorități străine.
Actul normativ vizează și extinderea regimului de gratuitate asupra unor categorii speciale de persoane, precum și includerea transferului bancar printre modalitățile de plată a taxelor consulare.
Deputatul Angel Tîlvar a mai declarat că activitatea consulară a cunoscut o îmbunătățire semnificativă în ultima perioadă și că proiectele în care a avut loc un dialog constructiv între Ministerul Afacerilor Externe și cetățenii români aflați în afara granițelor țării noastre se poate materializa și în alte forme de sprijin consular. – PROMPT MEDIA