141119 – 13112015 – Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat, în perioada 11-12 noiembrie a.c., la Summitul Uniunea Europeană (UE) – Africa privind migraţia, precum și la Reuniunea informală a Consiliului European, ambele evenimente desfăşurându-se la Valletta (Malta). În cadrul Summitului UE – Africa au fost adoptate două documente cadru – Declaraţia politică şi Planul de acţiune – menite să genereze un parteneriat real pentru soluţionarea cauzelor profunde ale migraţiei. De asemenea, a fost semnat documentul constitutiv al Fondului Fiduciar pentru combaterea migraţiei din Africa, prin care vor fi alocate acestui scop 1,8 miliarde de euro, finanţate majoritar din bugetul UE, la care se vor adăuga şi contribuţii suplimentare ale statelor membre ale Uniunii. România va avea o contribuţie suplimentară de 100.000 de euro.
În cadrul dezbaterilor, preşedintele României a subliniat necesitatea unui parteneriat puternic UE – Africa, în care statele membre ale Uniunii şi ţările africane să acţioneze împreună pentru a identifica soluţii comune în ceea ce priveşte combaterea migraţiei ilegale. Președintele Klaus Iohannis a arătat că este nevoie, totodată, de o reformare a asistenţei pentru dezvoltare. Reuniunea informală a Consiliului European a fost dedicată evaluării stadiului implementării măsurilor deja decise la nivel european în domeniul migraţiei, cu referire la consolidarea cooperării cu statele terţe, îndeosebi cu Turcia, şi întărirea controlului la frontierele externe ale UE.
Referitor la cooperarea cu Turcia, s-a reiterat faptul că implementarea Planului de Acţiune în domeniul migraţiei UE-Turcia este prioritară pentru asigurarea controlului fluxurilor migratorii şi pentru reducerea presiunii asupra statelor aflate pe ruta de migraţie din regiunea Balcanilor de Vest. În ceea ce priveşte securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, Preşedintele României a subliniat necesitatea unor eforturi suplimentare şi a unei mai bune cooperări între statele membre în direcţia unui control mult mai eficient la frontierele externe ale Uniunii. – PROMPT MEDIA
foto:presidency.ro