EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
141404 – 30112015 –
Din nou, un avion militar rusesc a incalcat spatiul aerian al altui stat. De aceasta data, al Israelului. Tel Aviv-ul a apreciat ca a fost vorba despre o simpla greseala de pilotaj. S-a dovedit a fi galant. Aeronava Federatiei Ruse nu a fost doborata. Spre deosebire de ceea ce s-a intamplat deasupra teritoriului Turciei. Acest nou incident ma pune pe ganduri. Ma gandesc ca, din ce in ce mai frecvent, pozitiile oficiale difera, in mod surprinzator, de pozitiile neoficiale.
Oficial, Israelul se afle in razboi cu Siria. De mult timp. Iar Siria, pana una-alta, este reprezentata de guvernul condus de Bashar al-Assad. Care, oficial, este aliatul Federatiei Ruse. In mod normal, oficial si neoficial, ar trebui sa existe, din aceasta perspectiva, frictiuni si chiar tensiuni intre Moscova si Tel Aviv. Dar nu exista. Dimpotriva. Netanyahu a executat o vizita la Moscova si a perfectat chiar o intelegere cu Putin, referitoare la ceea ce se intampla in spatiul aerian sirian. Tocmai pentru evitarea incidentelor. Asta s-a intamplat oficial. Pentru ca, neoficial, la Moscova s-au discutat si alte lucruri. Si poate s-a ajuns la unele intelegeri secrete. Si deranjante pentru Statele Unite ale Americii care raman cel mai important aliat al Israelului.
Oficial, Turcia se afla in razboi cu Statul Islamic. Dar exista din ce in ce mai multe reclamatii conform carora, sistematic, aviatia turca ii ataca pe kurzi. Care kurzi desfasoara, oficial si neoficial, ofensive impotriva Statului Islamic. Pe de alta parte, Turcia, care face parte din NATO, adopta oficial – pentru ca nici nu are incotro – aceeasi politica, in plan militar, cu celelalte state membre. Ceea ce inseamna ca Turcia ar trebui sa fie un adversar de temut atat impotriva Statului Islamic, cat si impotriva regimului lui Bashar al-Assad. Si cum “prietenii prietenilor mei sunt prietenii mei”, oficial, Turcia ar trebui sa fie aliata kurzilor si nu un adversar al acestora. Dar neoficial se intampla cu totul si cu totul altceva.
Oficial, Turcia, membru NATO, este pe cale de a fi primita in Uniunea Europeana. Este pe aceasta cale de atat de mult timp, incat initiatorii acestui demers au incaruntit sau chiar au dat in primire. Chiar maine, la Bruxelles este, vezi Doamne, un important summit pe aceasta tema. Oare al catelea? Asta se intampla oficial. Neoficial, nici prin cap nu le trece liderilor europeni sa primeasca Turcia in organizatie. Unii o refuza din motive religioase. De ce sa aduci atata lume musulmana in UE? Si asa Romania, Bulgaria si Grecia, state ortodoxe, le stau in gat europenilor occidentali. Si chiar celor care, cum este cancelarul Angela Merkel, sunt gata sa primeasca, cu bratele deschise, 800 de mii de musulmani. Bob cu bob. Dar cu bob numarat. Si nu bob aparat de un stat suveran. Altii, refuza Turciei statutul de membru UE din motive culturale. Sau economice. Sau de tip institutional. Una peste alta, Turcia este nici inauntru si nici afara. Dar in aceste conditii, avem pretentia ca Ankara sa se comporte intotdeauna ca si cand ar fi inauntru.
Oficial, Turcia ataca Statul Islamic, iar neoficial nu mai stie ce sa faca pentru a-i proteja pe turkmenii de la frontiera, care stau ca un ghimpe in ochii Moscovei. Si de aici iritarea care a generat doborarea cinica a aeronavei rusesti. Spre deosebire de Tel Aviv care s-a gandit de mai multe ori si a avut o reactie mai luminata.
Am oferit doar cateva exemple despre ceea ce inseamna duplicitatea in politica mare. Ele sunt mult mai numeroase. Iar daca sunt prea numeroase, lumea incepe sa semene, la debutul celui de-Al Treilea Razboi Mondial, cu Turnul Babel. Fiecare spune ce vrea, pe limba lui, si nimeni nu mai intelege nimic.
