Acasă Politic Alte perchiziții la evazioniști

Alte perchiziții la evazioniști

DISTRIBUIȚI

descinderi141316 – 25112015 – Polițiștii din Argeș efectuează, miercuri, 34 de percheziții în cinci județe și municipiul București, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu de 13 milioane de lei.

Descinderile ofițerilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (JPJ) Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au loc în județele Argeș, Vâlcea, Olt, Ilfov, Iași și în municipiul București.

„Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani. Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2009 – 2015, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat prin interpunerea în circuitul economic a unor societăți comerciale fantomă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș.

Polițiștii vor pune în aplicare 34 de mandate de aducere, suspecții urmând să fie conduși la sediul IPJ Argeș pentru audieri.

La percheziții participă și polițiști din județele Vâlcea, Olt, Iași și București, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Argeș. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.