140534 – 15102015 – Comisia juridică pentru numiri și imunități a Parlamentului de la Chișinău s-a pronunțat joi, cu opt voturi pentru și trei împotrivă, pentru ridicarea imunității deputatului Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat și fost prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova, informează Radio Chișinău.
Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a solicitat anterior, în plenul legislativului, retragerea imunității lui Vlad Filat în vederea anchetării acestuia pentru presupuse acte de corupție și implicare directă în fraude bancare. Procurorul a susținut că actele incriminate lui Vlad Filat sunt deosebit de grave și că ancheta în cazul dispariției miliardului de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova va fi grav periclitată în cazul în care deputații nu vor da curs cererii sale.
Conform materialelor prezentate de șeful legislativului, Andrian Candu, în perioada în care a exercitat funcția de premier, Vlad Filat ar fi primit de la omul de afaceri Ilan Shor bunuri și servicii, inclusiv pentru ca statul să cedeze pachetul majoritar de acțiuni de la Banca de Economii, iar ulterior acesta să fie numit în funcția de președinte al Consiliului de administrație al instituției bancare.
Vlad Filat a declarat că este vorba de un dosar politic, fabricat la comanda politicianului și omului de afaceri Vlad Plahotniuc, unul din rivalii săi politici, care ar controla sistemul de justiție din Republica Moldova. – PROMPT MEDIA
Foto:basarabia.md