Acasă Externe Militari români participă la exerciţiul NATO – TRIDENT JUNCTURE 15

Militari români participă la exerciţiul NATO – TRIDENT JUNCTURE 15

DISTRIBUIȚI

 140675 – 22102015 – Un pluton de cercetare din cadrul Batalionului 528 Cercetare „Vlad Ţepeş”  și un pluton de decontaminare Radiologică, Biologică şi Chimică din Batalionul 202 Apărare CBRN „General Gheorghe Teleman”, aparținând Forțelor Terestre ale Armatei României, împreună cu structuri similare din armata belgiană şi spaniolă, participă, în perioada 21 octombrie – 6 noiembrie, la exercițiul multinaţional TRIDENT JUNCTURE 15 – TRJE 15, care are loc în San Gregorio, Spania. Cei 75 de militari români vor exersa infiltrări în dispozitivul inamicului pentru culegerea de date şi informaţii despre forţele acestuia și  misiuni de decontaminare a personalului, tehnicii, echipamentelor şi terenului.

De asemenea, la exercițiul multinațional NATO participă și trei echipe tactice aparținând Centrului de operaţii psihologice.

Alianţa Nord-Atlantică desfăşoară, în perioada 3 octombrie – 6 noiembrie,  în Italia, Norvegia, Portugalia şi Spania exerciţiul multinaţional TRIDENT JUNCTURE 15, care are ca scop evaluarea şi certificarea structurilor participante la Forţa de Răspuns a NATO – NRF, pentru anul 2016.

NRF este constituită dintr-un pachet de forţe întrunite, multinaţionale, rapid dislocabile, pregătite, antrenate şi certificate pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate.

Exerciţiul, care are două faze, implică participarea a aproximativ 36.000 de militari din peste 30 de state membre ale NATO şi partenere, precum şi a reprezentanţilor mai multor organizaţii internaţionale, printre care Uniunea Europeană şi Uniunea Africană.

În perioada 3 – 6 octombrie, în Norvegia a avut loc prima fază a TRJE 15 – un exerciţiu de comandament, iar între 21 octombrie şi 6 noiembrie se desfăşoară faza a doua – un exerciţiu cu trupe în teren, în Italia, Portugalia şi Spania. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.