EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
140746 – 26102015 –
De fapt, a fost extrem de scurt. Şi a început de la o uriaşă minciună. Titlul complet al unui spectaculos şi recent program CNN este: “Lungul drum către iad: America în Irak”. În cadrul acestei emisiuni, Tony Blair, fostul premier britanic şi cel mai de nădejde partener al lui George W Bush, şi-a cerut scuze pentru o minciună care a fost utilizată ca pretext pentru declanşarea războiului în Irak. Am ales acest caz ca pretext pentru a le bate obrazul tuturor oamenilor politici şi, în primul rând, celor din România, care mint intenţionat. În mod direct sau prin omisiune. Şi care o ţin aşa langa, în ciuda faptului că opinia publică înţelege perfect care este adevărul.
Acest caz, recunoscut la o distanţă apreciabilă, abia după 12 ani, este, desigur, unul extrem de grav. Care a condus la consecinţe grave. Afirmaţia şi probele false furnizate de Marea Britanie, prin Tony Blair, omologilor săi din Statele Unite, a stat la baza coaliţie anti-irakiene. Sub pretextul că Saddam Hussein dispunea de arme de ucidere în masă, în special, chimice, a fost declanşat un război, în urma căruia au murit zeci de mii de oameni şi sute de mii au fost răniţi. De fapt, nici această informaţie nu acoperă întregul adevăr. Din simplul motiv că, în Irak, războiul continuă. Iar în final, s-ar putea să vorbim de milioane de victime. Un stat a fost destabilizat, aruncat în haos, nu a fost instaurată acolo niciun fel de democraţie de tip occidental, al – Qaida, care, practic, nu exista în Irak, şi-a extins extraordinar câmpul de acţiune şi numărul de membrii, după care, deloc întâmplător, o parte din Statul Islamic s-a format chiar în Irak. Iar acum lumea se confruntă cu un uriaş val migrator.
Cine răspunde? În definitiv, de ce a minţit Tony Blair? Chiar şi după 12 ani, faimosul om politic, care în linii mari a fost extrem de apreciat de către britanici, continuă să inducă în eroare o planetă întreagă. Pentru că vorbeşte de o exagerare. De o informaţie întrucâtva eronată. Cea privind armele în masă ale regimului Saddam Hussein, care nu au mai fost găsite niciodată. Şi care nici nu putea fi găsite. De fapt, realitatea stă altfel. Şi am citit acest lucru în sute de cărţi şi mii de articole care au apărut pe această temă. Autorităţile de la Washington, începând cu preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, au făcut presiuni asupra tuturor partenerilor, solicitându-le să găsească indicii sau probe care să justifice invazia. O invazie pe care, pur şi simplu, domnul Bush o dorea. Care să repare, vezi Doamne, demnitatea rănită a tatălui său. Care, după ce Irakul a invadat, în mod criminal, Kuwaitul, a ordonat, pe bună dreptate, o intervenţie, obţinând şi acordul Naţiunilor Unite, dar fără a-şi trimite trupele până la Bagdad, numai şi numai pentru a-l ucide pe Saddam Hussein. Fiul însă a fost mai aprig. Iar Tony Blair a fost servil. Şi a făcut la rândul său presiuni asupra serviciului secret din Marea Britanie pentru a strânge dovezi. Iar serviciul secret a venit cu informaţii extrem de subţiri. În mod cert, lipsite de valoare, cu condiţia ca Tony Blair să nu fi dorit, cu tot dinadinsul, să-şi “servească” partenerul de la Washington. Şi, la rândul său, partenerul de la Washington s-a făcut că nu observă că, de fapt, probele nu erau probe. Şi uite aşa, o întreagă planetă a fost destabilizată.
Nici astăzi, Tony Blair nu recunoaşte că a minţit în mod deliberat. Şi asta în ciuda faptului că serviciul său de informaţii, prin cei mai importanţi reprezentanţi ai lui, a recunoscut de mult timp acest lucru. Scuzele lui Tony Blair nu pot fi primite. Nu numai fiindcă sunt tardive. Dar, mai ales, pentru că sunt pe jumătate.
Din nefericire, sunt mulţi oameni politici importanţi lipsiţi de morală. Dispuşi să mintă pentru a-şi atinge scopurile. Indiferent dacă minciuna lor face victime. Şi indiferent cât de multe victime face. Să extrapolăm această tristă poveste, a unuia dintre cei mai importanţi oameni politici ai lumii, în România. Şi să observăm că şi aici sunt extrem de mulţi cei care mint cu bună-ştiinţă şi cu rea-credinţă. Pentru că ştiu perfect că minciună lor nu face decât rău. Şi se poate solda cu victime. Cu suferinţe.
Haideţi să privim puţin în jur! Sau, pur şi simplu, să deschidem programele de ştiri. Ce ar fi să facem un top al celor mai mincinoşi politicieni. – PROMPT MEDIA
