Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Israel: Ministrul Aurescu, la Memorialul Yad Vashem

Israel: Ministrul Aurescu, la Memorialul Yad Vashem

DISTRIBUIȚI

 Aurescu - Memorialul Yad Vashem140592 – 19102015   În prima zi a vizitei sale în Statul Israel, ministrul afacerilor externe a vizitat Memorialul Yad Vashem, unde a luat parte la ceremonia de aprindere a Flăcării Veşnice, a depus o coroană de flori în sala ”Aducerii Aminte” și a semnat în Cartea de Onoare a Memorialului. În mesajul din Carte, ministrul a menţionat printre altele că la 9 octombrie 2015 România a marcat Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, consemnând deja o decadă a angajamentului constant al României în ceea ce priveşte condamnarea antisemitismului, asumarea trecutului şi condamnarea negării Holocaustului.

În discuţiile cu experţii de la Memorialul Yad Vashem, şeful diplomației române a subliniat faptul că drama celor care au murit este o lecție importantă pentru viitor și că asumarea istoriei recente este necesară, astfel încât tragedia victimelor Holocaustului să nu se mai repete vreodată.

În context, au fost abordate teme legate de priorităţile viitoarei Preşedinţii române a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), din 2016. Accentul a fost pus pe educația în rândul reprezentanților mass-media, cunoscându-se rolul acestora ca formatori de opinie, cu accent pe rolul social media în domeniu, pe extinderea educației în domeniul Holocaustului şi pe promovarea cercetării Holocaustului în statele membre IHRA și în statele partenere, dar şi pe pregătirea poliţiştilor şi reprezentanţilor sistemului judiciar în domeniul combaterii discriminării.

Ministrul Bogdan Aurescu a menţionat că toate aceste elemente reprezintă cei trei piloni ai președinției române a IHRA, dar că sunt avute în vedere și sunt în curs de analiză şi alte proiecte cu teme vizând drepturile omului şi anti-semitismul, respectiv genocidul romilor și modalitatea dezvoltării acestui subiect în cadrul IHRA.

Reprezentanții Memorialului Yad Vashem au transmis întreaga apreciere pentru măsurile luate de România în domeniul combaterii antisemitismului şi a promovării educaţiei pe subiecte legate de fenomenul Holocaustului, precum şi susținerea activă pentru implementarea obiectivelor asumate de ţara noastră prin preluarea preşedinţiei IHRA.

Șeful diplomației române a parcurs spațiile consacrate istoriei Holocaustului, inclusiv cele dedicate memoriei comunității evreilor români, drepților între popoare, printre care se regăsesc și diplomați români, precum și tezaurul sinagogilor din țara noastră, aduse și păstrate în muzeu..  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.