140637 – 21102015 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut marți, 20 octombrie 2015, o întrevedere cu Benjamin Netanyahu, primul-ministru şi ministrul afacerilor externe al Statului Israel.
În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au reconfirmat existenţa relaţiilor privilegiate între România şi Statul Israel, fapt dovedit de caracterul dinamic al contactelor bilaterale, materializate în vizite la toate nivelurile, efectuate atât în România, cât și în Statul Israel.
A fost realizată o trecere în revistă a evoluțiilor în domeniile de interes comun între cele două țări, așa cum au fost identificate ca urmare a celei de-a doua reuniuni interguvernamentale româno-israeliene, desfășurate în luna iunie 2014.
Ministrul Bogdan Aurescu a propus – iar premierul israelian a fost de acord – începerea pregătirilor pentru o nouă sesiune comună a celor două guverne, care să aibă loc anul viitor. De asemenea, a menţionat necesitatea organizării primei sesiuni a Comisiei Mixte Economice româno-israeliene.
Bogdan Aurescu a amintit şi posibilitatea cooperării în domeniul securităţii cibernetice, plecând de la expertiza românească binecunoscută în domeniu, dar şi continuarea cooperării militare şi în alte domenii de interes comun.
Ministrul român a exprimat totodată disponibilitatea României de a susţine în continuare dezvoltarea dialogului Israelului cu UE.
Cei doi demnitari au abordat, de asemenea, subiecte de interes comun de pe agenda regională, exprimând preocuparea cu privire la evoluţiile recente din Orientul Mijlociu.
În mod special, cei doi demnitari au discutat despre impactul dezvoltărilor recente de securitate din Israel, ministrul român reiterând apelul la detensionarea situaţiei. A subliniat importanţa reconstruirii încrederii, ca premisă necesară pentru reluarea negocierilor directe privind Procesul de Pace. – PROMPT MEDIA