140695 – 22102015 – Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, și omologul său irlandez, Seán Barrett, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, au semnat joi, 22 octombrie 2015, la Dublin, un Memorandum de Înțelegere între Camera Deputaților a Parlamentului României și Camera Reprezentanților din Parlamentul Irlandei în vederea susținerii, pregătirii și îndeplinirii dimensiunii parlamentare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, pentru perioada de dinaintea și din timpul deținerii acesteia de către România, în 2019.
”Evenimentul de astăzi este rezultatul dialogului intensificat la nivelul conducerii celor două foruri legislative. Anul trecut am venit la Dublin, împreună cu o delegaţie parlamentară română, la invitaţia domnului preşedinte Seán Barrett. A fost prima vizită oficială în Irlanda a unei delegații parlamentare române, conduse de președintele unei Camere a Parlamentului României, din ultimii 25 de ani. Iar domnul Seán Barrett ne-a făcut onoarea de a vizita țara noastră în vara acestui an și, cu acest prilej, domnia sa a evidențiat disponibilitatea părții irlandeze de a sprijini România în pregătirea preluării președinției rotative a Consiliului UE, în a doua parte a anului 2019. Astfel s-a născut ideea Memorandumului semnat astăzi”, a subliniat Valeriu Zgonea.
Prin prevederile cuprinse în cadrul Memorandumului de Înțelegere, părțile se angajează să asigure comunicarea și coordonarea eficientă între cele două foruri legislative și cooperarea acestora cu Parlamentul European, precum și realizarea unui schimb de informații pentru stabilirea de programe, conferințe și alte activități parlamentare relevante legate de Președinția română.
În acest sens, Memorandumul prevede organizarea de consultări, în special, cu ocazia reuniunilor interparlamentare în cadrul UE sau la nivel de reprezentanți ai Parlamentelor naționale la Bruxelles, întâlniri în toate formatele recunoscute și la toate nivelurile și desemnarea, după caz, cu titlu permanent sau ad-hoc, a echipelor de lucru pentru discutarea problematicilor de interes.
”Neîndoielnic, semnarea Memorandumului de Înțelegere marchează intrarea într-o nouă etapă a dialogului parlamentar bilateral, foarte importantă pentru evoluția relaţiilor bilaterale româno-irlandeze în ansamblu. Acest document, semnat în vederea susținerii pregătirii și îndeplinirii dimensiunii parlamentare a Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România, în 2019, înseamnă un sprijin extraordinar pentru țara noastră. Cunoaștem performanța Irlandei în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2013, când atenția a fost îndreptată spre relansarea economică în Europa, prin inițiative menite să stimuleze creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Experiența Irlandei este foarte valoroasă pentru noi și contăm pe această cooperare pentru pregătirea dimensiunii parlamentare a Președinției Române a Consiliului UE”, a mai spus Valeriu Zgonea.
Totodată, în contextul împlinirii, anul acesta, a 25 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Irlanda, discuţiile dintre cei doi înalți oficiali au evidenţiat parteneriatul solid dintre cele două state, bazat pe o foarte bună cooperare în plan bilateral, european şi internaţional.
Vizita președintelui Camerei Deputaților la Dublin constituie un prilej deosebit pentru a sublinia potențialul și perspectivele relațiilor de colaborare dintre România și Irlanda, evocându-se domeniile prioritare de cooperare bilaterală şi europeană, se arată într-un comunicat de presă remis PROMPT MEDIA. – PROMPT MEDIA