Acasă Externe Geremania: ICR Berlin lansează o ofertă atractivă de cursuri la noul sediu...

Geremania: ICR Berlin lansează o ofertă atractivă de cursuri la noul sediu din Berlin Mitte

DISTRIBUIȚI
limba_romana

 limba romana140446  – 13102015 – Din această toamnă ICR Berlin își extinde oferta de cursuri, incluzând, pe lângă cursurile de limbă română, și un atelier de traduceri literare și un curs de civilizație. Începând de săptămâna aceasta, în fiecare luni, marți și miercuri, sala de cursuri ultracentrală a noului sediu ICR Berlin va găzdui cu regularitate cursuri dedicate limbii și culturii române. Două cursuri de limbă română, pentru începători și nivel mediu, susținute de Ana Maria Carabelea, un atelier de traduceri consacrat liricii contemporane, coordonat de Eva Ruth Wemme, precum și un curs dedicat prezenței culturale românești în Berlin, susținut de jurnalistul Robert Schwartz (Deutsche Welle), vor lărgi oferta de cursuri propusă de ICR Berlin, atrăgând un public mai cuprinzător decât până acum.

Organizând cu regularitate cursuri de limbă la sediul său, ICR Berlin a reușit deja de-a lungul ultimilor ani să stârnească un interes sporit pentru învățarea limbii române în rândul berlinezilor. Călăuziți de motivații diverse, participanții la cursurile ICR Berlin creionează cele mai variate categorii de public: de la studenți, la membri ai comunității de sași din Transilvania emigrați la vârste fragede din România, de la profesori și traducători, la persoane care intenționează să lucreze, să călătorească sau să studieze în România. Extinzând oferta de cursuri, ICR Berlin intenționează să le ofere acestora, pe lângă oportunitatea de a-și consolida cunoștințele de limbă, ocazia de a descoperi mai multe despre cultura. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.