140385 – 09102015 – Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, promite o nouă mini-amnistie pentru persoanele fizice, pe modelul celei pregătite pentru firme. În cazul în care îşi plătesc datoria principală până pe 31 martie, românii vor fi scutiţi, în baza unei cereri, de penalităţile de întârziere aferente. Nu este clar ce se va întâmpla în cazul în care contribuabilii şi-au plătit deja aceste penalităţi şi dobânzi.
Persoanele fizice vor beneficia, de asemenea, şi de scutire pentru o parte din dobânzile datorate, iar contribuabilii vor plăti doar o dobândă egală cu cea la care se împrumută în prezent statul român de pe pieţele internaţionale.
Proiectul iniţial făcea referire doar la firme. Companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligaţiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă.
„Ieri (miercuri -n. r.) a fost pe masa Guvernului un proiect de amnistie fiscală, destinat contribuabililor persoane fizice şi juridice care au de plătit dobânzi şi penalităţi de întârziere (aferente impozitelor neachitate – n.r.), să le putem şterge penalităţile dacă îşi vor plăti până în martie 2016 principalul şi dobânzile. Mai mult, nu mai cerem garanţii pentru această eşalonare”, a declarat joi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă, citat de Mediafax.
El a arătat că, astfel, firmele pot participa la licitaţii, după ştergerea acestor penalităţi, Guvernul dorind să impulsioneze piaţa.
Ministrul a precizat că penalităţile sumelor aferente nu se vor aplica nici pentru cei care depun declaraţii rectificative până în martie 2016.
„Eu încerc să mai adaug ceva. Pe lângă penalităţile care se şterg, şi măcar o parte din dobânzi, până la limita costului pe care îl am atunci când eu mă împrumut din piaţă ca stat, să poată fi şterse”, a menţionat Teodorovici.
Statul român se împrumută în prezent, în medie, la dobânzi de 1,5% pe an.
” Este vorba de datorii faţă de ANAF, deci faţă de stat. Ai un impozit din închirierea unei clădiri, sau din orice zonă”, a declarat Teodorovici.
Proiectul va fi discutat în următoarea şedinţă de Guvern.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă publicat vinerea trecută de Finanţe arată că firmele care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligaţiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente.
Astfel, penalităţile de întârziere aplicate pentru datoriile înregistrate vor fi anulate dacă firmele îndeplinesc o serie de condiţii, printre care stingerea, până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, a eventualelor dobânzi calculate până la data achitării obligaţiilor de plată principale.
De asemenea, trebuie să achite datoriile principale curente, până la data depunerii cererii de anulare a penalităţilor de întârziere, cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie şi 31 martie 2016.
Firmele cu datorii vor depune toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data înregistrării cererii de anulare a penalităţilor de întârziere, al cărei termen maxim este 30 iunie 2016.
Prin proiectul de act normativ Guvernul intenţionează să anuleze şi penalităţile de întârziere datorate şi neachitate la 30 septembrie 2015, aferente obligaţiilor de plată principale cu termene de plată anterioare acestei date şi stinse până atunci, cu condiţiile ca până la 31 martie firmele să stingă dobânzile aferente respectivelor obligaţii de plată principale şi să depună cererea de anulare a penalităţilor de întârziere până la 30 iunie 2016.
Nu este prima amnistie fiscală de care vor beneficia contribuabilii persoane fizice. La sfârşitul lunii iulie a intrat în vigoare legea amnistiei fiscale, astfel că o serie de obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de Fisc vor fi anulate, precum şi cele provenite din reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă sau din stabilirea de contribuţii de sănătate pentru venituri mici.
Proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale, fiind legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă, în mod abuziv.
Actul normativ se referă şi la anularea obligaţiilor fiscale ale salariaţiilor care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii.
Totodată, vizează persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.
O altă modificare se referă la persoanele fizice autorizate care au depăşit plafonul de venituri şi trebuia să se declare ca plătitor de TVA. – PROMPT MEDIA