Vezi cui i se datorează colectarea acestor sume
În finalul conferinței sale de presă de la Primăria Giurgiu, de miercuri 7 octombrie, primarul Nicolae Barbu a făcut o declarație șocantă: Efectele muncii depuse de Laurențiu Țintea în calitate de director general al Direcției de Impozite și Taxe Locale Giurgiu, ne-a adus un surplus financiar uriaș. Din aceste fonduri anul acesta, în luna decembrie, după ce vom declanșa Sărbătorile de Iarnă, vom premia tinerii și elevii care au primit premii la olimpiadele școlare dar și sportivii care au cucerit medalii importante la competițiile naționale și internaționale. Sperăm să avem circa 200 de elevi și profesori care să primească astfel de premii.
Nicolae Barbu a mai precizat că Primăria Giurgiu va aloca în total suma de 100.000 de lei noi pentru aceste premieri, fiecare elev, dar și profesorul sau antrenorul său urmând să primească suma de 500 de lei. Festivitatea de premiere va avea loc la Ateneul ”Nicolae Bălănescu” și va fi organizată cu sprijinul Centrului cultural local ”Ion Vinea”. Efectul lunar al inițiativei lui Laurențiu Țintea, actualmente subprefect al județului Giurgiu, aduce lunar Primăriei din amenzile plătite de cei certați cu legea circa 3-4 miliarde de lei vechi – a mai spus primarul Barbu.
(Heliade CĂLIN )