Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Vicepremierul Oprea s-a întâlnit cu ambasadorul Marii Britanii în România

București: Vicepremierul Oprea s-a întâlnit cu ambasadorul Marii Britanii în România

DISTRIBUIȚI

 Oprea - Paul Brumell140536 – 15102015 – Viceprim-ministrul pentru Securitate Națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a avut joi, 15 octombrie 2015, la sediul MAI, o întâlnire de lucru cu Paul Brumell, ambasadorul Marii Britanii în România. Cu acest prilej, vicepremierul a subliniat faptul că între România şi Regatul Unit există o relaţie de parteneriat strategic, dezvoltată în special pe dimensiunea de securitate, respectiv cooperarea militară în teatrele de operaţii, combaterea criminalităţii și cooperarea în domeniul justiţiei, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA.

În cadrul întâlnirii a fost menționat sprijinul constant acordat autorităților române atât la nivel operativ, prin inițierea și dezvoltarea de investigații privind traficul de persoane, cât și la nivel strategic prin dezvoltarea unor proiecte de cooperare care vizează combaterea infracționalității române în Marea Britanie, cum ar fi dezvoltarea proiectului NEXUS, unde în prezent MAI participă cu patru ofițeri la activităţi operative în conlucrare cu poliţiştii britanici.

 La rândul său, ambasadorul Marii Britanii a apreciat colaborarea permanentă dintre autoritățile de aplicare a legii din cele două țări, precum și dialogul de nivel bilateral existent, exprimându-și dorința de a consolida parteneriatul pentru a atinge toate obiectivele aflate pe agenda comună. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.