140807 – 29102015 – Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat miercuri seara că România are capacitatea de a-i primi pe refugiați și a găsit soluția: ”Acum încep să vină. În orice caz, nu e o decizie a Bruxelles-ului, a doamnei Merkel, ci a românilor. Avem unde, putem! Din ăia 500 de euro salariu mediu, să ne tăiem 10% ca să primim cinci sute, o mie, o sută de mii, care e primul val. O să vină un nou val de imigranţi de zece ori mai mare”, a spus Țiriac la Realitatea TV. El a precizat că nu trebuie să ne temem de sirieni, de exemplu, pentru că ei au au afaceri de sute de milioane în România
Omul de afaceri a mai menţionat că Romania trebuie să fie preocupată să-i aducă inapoi pe cetăţenii din diaspora. ”Hai să vedem cum ne rezolvăm noi problema imigranţilor noştri. Hai să vedem cum îi aducem inapoi. Pe toţi meşteşugarii buni care au plecat, toţi oamenii care muncesc de le iese sânge pe nas pentru 600 – 700 de euro. Să vedem cum găsim patru miliarde să le dam locuri de muncă”. – PROMPT MEDIA