Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PSD Diaspora se revoltă

București: PSD Diaspora se revoltă

DISTRIBUIȚI

 140589 – 19102015 .  Congresul PSD de duminică a stârnit reacţii din partea preşedintelui PSD Diaspora, deputatul Cătălin Rădulescu. Acesta afirmă că PSD a fost ocupat de ”cooperativa masonică-securistă”, care ”a acţionat ca o mafie ordinară”.

”Vreau să le mulţumesc tuturor prietenilor mei şi organizaţiilor acestora care m-au susţinut astăzi (n.r. ieri) pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD şi mi-au dat cele aproape 1.000 de voturi din 3.800 de votanţi (…). Astăzi am văzut că am fost apreciat, însă ‘cooperativa masonică-securistă’, un grup de 10 persoane care au ocupat conducerea Camerei Deputaţilor şi acum partidul, a acţionat ca o mafie ordinară, trimiţând bilete în sală şi cerând să fie tăiaţi de pe listă cei care nu sunt Yes-mani: Constantin Niţă, Mihai Fifor, Cătălin Rădulescu, Adrian Dobre şi Nicolae Bănicioiu (care, spune el, a fost până la urmă votat din cauza unui posibil scandal mediatic). Am văzut că s-a jucat urât şi suburban, mafiotic, nelăsând la latitudinea delegaţilor să aleagă, dându-se buletine în plicuri preşedinţilor de organizaţii (cu siguranţă mai multe decât delegaţii celor care trebuiau să fure). Nu sunt supărat, dar sunt dezamăgit de modul mizerabil în care se fac alegerile în partidul meu, PSD. Am înţeles astăzi totodată că minciuna e la rang foarte mare în rândul colegilor mei de partid şi îi asigur că prin alegerea unor personaje care unele dintre ele au singura calitate de informatori şi îndepărtarea unor oameni valoroşi, preşedinţi de organizaţii judeţene, nu a făcut decât să creeze o mai mare ruptură în partid. În rest, s-ar putea ca nu peste mult timp să plângă”, spune Rădulescu pe Facebook.

Cătălin Rădulescu a fost preşedinte interimar al PSD Diaspora din luna mai 2015. La începutul lunii octombrie, acesta a fost validat în funcţie prin vot..  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.