140686 – 22102015 – Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a inițiat un proiect de lege potrivit căruia mandatul unui primar va înceta dacă refuză arborarea drapelului național sau purtarea eșarfei tricolore la celebrarea căsătoriilor și alte ceremonii publice, potrivit Mediafax.
”Existenţa unor situaţii în care unele autorităţi şi instituţii publice nu au respectat prevederile legale menţionate, asumându-şi achitarea amenzii prevăzută în lege, demonstrează că măsura incriminatorie nu asigură exigenţa care să îndrepte comportamentul acestora. Se impune astfel o incriminare corespunzătoare a faptelor, de la măsurile pecuniare, la măsura încetării mandatului aleşilor locali care nu respectă prevederile legale”, a susținut Dușa în contextul în care refuzul arborării tricolorului sau purtării unei eșarfe tricolore sau de alt model se sancționează cu amendă între 2.500 și 5.000 de lei.
Poroiectul de lege vine după ce, la începutul lunii septembrie, MAI a cerut prefectului de Covasna să verifice respectarea legii și să dispună sancțiuni, după ce veteranii de război au susținut că reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe nu le-au permis să arboreze drapelul național pe clădirea instituției. Veteranii au manifestat atunci pentru împlinerea a 71 de ani de când orașul a fost eliberat de sub ocupație străină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. – PROMPT MEDIA