140590 – 19102015 – Partidul M10 a depus luni, 19 octombrie 2015, la Comisia de Cod Electoral o serie propuneri şi observaţii la Proiectul de Lege privind votul prin corespondenţă, elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
”Este regretabil că abia acum, la aproape un an de la umilirea românilor din diaspora, se vorbește despre acest proiect. Prin discutarea proiectului de lege în ultima clipă, PSD urmărește probabil ca dezbaterea publică să fie minimă, sau chiar ca legea să nu poată intra în vigoare în timp util pentru scrutinele din 2016. La rândul lor, Președintele Klaus Iohannis și PNL nu au nicio scuză pentru că au neglijat acest proiect până acum: dar știm că ambele jumătăți de USL au fost opuse votului la distanță în ultimii ani. M10 cere ca votul la distanță să intre în vigoare cât mai repede și să se aplice la toate scrutinele din anul 2016. Amintim că M10 a propus un proiect al votului electronic la începutul acestui an. Partidul M10 atrage atenţia că propunerea legislativă a AEP nu prevede sancţiuni pentru cazurile în care legea nu este respectată, ceea ce încurajează abuzurile şi încălcările legii. Cerem vot prin corespondenţă pentru toţi cetăţenii români din străinătate, dar şi pentru cei din ţară. Legea nu prevede exprimarea votului prin corespondenţă şi pentru cetăţenii români care locuiesc în ţară şi care au domiciliul într-o localitate şi rezidenţa în alta. Aceştia nu pot vota la alegerile locale decât dacă se deplasează, uneori sute de kilometri, în ziua votului la secţia de votare unde sunt arondaţi. M10 susține aprobarea unui proiect de lege complet, care să asigure votul la distanţă transparent și operativ pentru toate tipurile de scrutin”, se arată într-un comunicat remis PROMPT MEDIA.
Principalele observaţii şi propuneri formulate de M10 sunt: 1. Toți cetățenii români, din țară și din străinătate, trebuie să poată vota modern, electronic și prin corespondență dacă optează pentru această modalitate. 2. Proiectul de lege propus de AEP se aplică doar pentru trei tipuri de scrutin: alegeri parlamentare, alegeri prezidențiale şi alegeri europarlamentare. Votul prin corespondență trebuie să se aplice pentru toate tipurile de alegeri, inclusiv pentru alegerile locale și referendumuri. 3. Termenul de 3 luni pentru înregistrarea alegătorilor în Registrul electoral este prea scurt. Alegătorii trebuie să aibă cel puţin 6 luni la dispoziţie pentru procedura de înregistrare, astfel încât şi cetăţenii care sunt în curs de dobândire a rezidenţei, de exemplu, să finalizeze toate formalităţile administrative necesare eliberării actelor doveditoare. Votul la distanță nu trebuie să implice deplasări la reprezentanțele diplomatice ale României pentru a obține sau depune documente tipărite, fiindcă aceasta echivalează cu obligația deplasării în ziua votului, deci anulează beneficiul votului la distanță. 5. Alegătorul nu poate verifica înscrierea opţiunii sale pentru votul prin corespondenţă în Registrul Electoral şi nici nu este notificat cu privire la eventuale erori, înainte de expirarea perioadei prevăzute pentru verificări şi întocmirea listelor. Legea trebuie să prevadă posibilitatea ca alegătorii să fie informaţi cu privire la eventuale erori şi să poată semnala la rândul lor, în timp util, orice neconcordanță între datele furnizate şi cele din Registrul Electoral astfel încât opţiunea lor să fie înregistrată şi să poată vota. 6. Legea trebuie să cuprindă condiţiile specifice de actualizare a listelor electorale, în funcţie de notificările scrise ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate, cu privire la modificarea rezidenţei, a domiciliului. 7. Proiectul de lege prevede rămânerea definitivă a machetei buletinului de vot conform termenelor specifice fiecărui tip de alegeri (spre exemplu, 15 zile înainte de data alegerilor pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare). Este necesară creșterea termenului maxim prevăzut la 30 de zile pentru toate tipurile de alegeri astfel încât alegătorii din diferite zone geografice să nu fie puși în imposibilitatea de a respecta termenele. 8. Legea prevede că ”Poşta Română” asigură predarea plicurilor exterioare sigilate pe baza unui borderou de predare-primire. Aceasta trebuie să asigure predarea tuturor plicurilor exterioare sigilate, inclusiv pe cele considerate deteriorate, pe bază de borderou de predare-primire, biroului electoral de circumscripţie. 9. Potrivit proiectului de lege, dacă plicul exterior este „desigilat sau deteriorat în asemenea măsură încât este de natură să afecteze integritatea votului prin corespondenţă”, acesta este anulat. Legea trebuie să prevadă concret care sunt motivele care conduc la anularea plicului exterior şi implicit a votului astfel încât interpretările abuzive să nu conducă la anularea de voturi valabil exprimate. De asemenea, legea trebuie să prevadă sancţiuni clare pentru operatorul poştal în privinţa “desigilării” şi “deteriorării” plicului exterior. 10. Proiectul propus prevede că plicurile exterioare sigilate livrate după expirarea termenului sunt anulate fără a mai fi desigilate. Legea nu prevede procedura sau sancţiunile aplicabile în cazul întârzierilor de livrare a plicurilor, din motive de forţă majoră sau din culpa Companiei Naţionale „Poşta Română” SA. Anularea votului nu trebuie să depindă în nicio măsură de calitatea serviciilor prestate de Poşta Română. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul gradului de deteriorare a plicurilor predate. –. PROMPT MEDIA