140552 – 16102015 – Noua Republică sprijină aderarea la Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni a partidelor din România organizate democratic, care împărtășesc valorile acestei familii politice și aplică în organizarea lor internă principiile democratice cerute imperativ de Constituție, privind separarea și echilibrului puterilor, a competiției libere și corecte, lipsită de conflicte de interese și incompatibilități în promovarea internă, care respectă principiul subsidiarității și dreptul individual la opinie și la inițiativă politică pentru toți membrii săi, atâta timp cât acestea nu lezează interesele partidului, se arată într-un comunicat remis promptmedia.ro
Doar așa, cetățenii români vor putea beneficia de o viață mai bună, printr-o ofertă politică calitativ diferită a partidelor care vor garanta accederea la puterea politică a unei noi generații de politicieni în baza principiilor democratice, cerute imperativ de Constituție. Cetățenii români au votat o Constituție prin care au stabilit funcționarea în România a unui sistem politic democratic, unde termenii demos și kratos înseamnă puterea legitimă a poporului. – PROMPT MEDIA