140462 – 13102015 – Mnistrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, l-a primit marți, 13 octombrie, la sediul M.Ap.N., pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au discutat despre situaţia actuală de securitate din regiune, relaţiile dintre România şi SUA în domeniul apărării, desfăşurate în cadrul Parteneriatului strategic, măsurile de asigurare în context bilateral şi aliat, adaptarea strategică a Alianţei în perspectiva viitorului Summit NATO de la Varşovia, precum şi despre extinderea contactelor româno-americane la nivel politico-militar.
Referitor la cel mai important proiect bilateral, facilitatea antirachetă de la Deveselu, ministrul apărării naţionale a apreciat că aceasta face parte dintr-un proiect complex, iar operaţionalizarea sa până la finalul acestui an, în parametrii agreaţi, este esenţială în noul context strategic şi în vederea integrării în cadrul proiectului NATO de apărare antirachetă. “Parteneriatul Strategic bilateral reprezintă una dintre direcţiile principale ale politicii de apărare a ţării noastre, dar şi o dovadă a angajamentului ferm al României ca aliat de încredere al SUA”, a precizat ministrul apărării naţionale.
În ceea ce priveşte măsurile de asigurare care vizează întărirea securităţii statelor aliate din flancul estic al Alianţei, ministrul apărării naţionale a apreciat decizia SUA de a se implica activ în implementarea acestora, printr-o prezenţă consistentă a forţelor militare americane în regiune. ”Doresc să folosesc acest prilej şi să exprim mulţumiri pentru sprijinul constant al SUA şi pentru importanta contribuţie americană cu personal la încadrarea posturilor multinaţionale din cadrul structurilor NATO de comandă-control din Bucureşti. Această contribuţie are un impact deosebit în plan strategic”, a mai spus ministrul Duşa.
Un alt subiect abordat a fost viitorul Summit de la Varşovia care, în opinia ministrului Duşa, ar trebui să aibă ca element central dezbaterea adaptării strategice a NATO pe termen lung.
”Pentru a obţine efectul dorit, o postură eficientă de apărare şi descurajare trebuie să asigure o prezenţă militară aliată vizibilă şi persistentă pe flancul estic, concepută pe termen lung. Susţinem, totodată, dezvoltarea infrastructurii necesare dislocării rapide a forţelor aliate, inclusiv prin implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri comune ale NATO”, a concluzionat ministrul apărării naţionale. – PROMPT MEDIA