140513 – 14102015 – Conform ultimelor decizii luate în Comitetul Executiv al PSD, președinții de organizații județene nu pot fi, în același timp, și vicepreședinți ai PSD. Astfel, dacă un președinte de organizație este ales și pentru funcția de vicepreședinte, acesta trebuie să renunțe la cea de președinte de organizație.
Această hotărâre a conducerii PSD este primul pas serios spre schimbarea pe care PSD o clamează de mai mulți ani. Începând cu Mircea Geoană, fiecare președinte al PSD a vorbit de reformă, de schimbarea modului de a face politică atât în România cât și în PSD, dar Liviu Dragnea pare singurul suficient de hotărât pentru a pune capăt influenței baronilor locali.
Reforma începută în PSD este exact ceea ce promitea noul PNL la finalul anului 2014, fără baroni, fără grupuri de interese ce fac jocurile în partid. Din păcate pentru liberali, Adriean Videanu, Gheorghe Falcă și Gheorghe Flutur sunt, în continuare, piese importante din angrenajul liberal. Pare ciudat ca tocmai partidul care își dorea curățirea clasei politice, să nu întreprindă nicio mișcare în acest sens, iar susnumiții să fie membri marcanți ai partidului condus cândva de Brătianu și Rosetti.
Reforma începută de PSD poate da startul unui nou început în politica românească. Prin mișcarea făcută de Liviu Dragnea, instituția baronului local este scoasă din sistem. Practic, liderul social-democrat a găsit o metodă elegantă de a face atât ordine în partid cât și de a arăta că un partid de mărimea PSD se poate reforma din interior.
Decizia lui Liviu Dragnea, deși surprinzătoare, pare a fi începutul unor schimbări semnificative în PSD. Legitimitatea oferită de cei peste 400.000 de membri de partid își spune cuvântul, iar PSD, în acest context, are șansa să producă și alte schimbări importante. Privit din acest punct de vedere, congresul de pe 18 octombrie poate rezerva surprize mai mari decât ne așteptam inițial. – sursa: psnews.ro – PROMPT MEDIA