Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Cozma visează la Cotroceni

București: Cozma visează la Cotroceni

DISTRIBUIȚI

140483  – 14102015 – Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, a preluat oficial Partidul Social Democrat al Muncitorilor, formaţiune despre care spune că este continuatoarea partidului omonim înfiinţat în 1893. Acum, Cozma este decis să candideze pentru un mandat de deputat, iar în 2019 să-i ia locul lui Iohannis.

”Indiscutabil că voi candida la alegerile prezidenţiale. Mă voi ţine de cuvânt aşa cum am declarat şi într-o emisiune «ring TV» la care am participat, în care am spus că, dacă voi intra în drepturi legitime şi partidul meu va fi validat de instanţă, voi candida la alegerile prezidenţiale. Şi voi candida nu neapărat pentru că asta îmi doresc eu, ci trebuie să vă spun că aceasta este şi decizia Convenţiei Naţionale a partidului şi decizia membrilor de partid, dar şi dorinţa a foarte, foarte multor cetăţeni. Trebuie să vă spun că am avut marea satisfacţie ca, în Piaţa Universităţii, să aud cu urechile mele când s-a strigat de trei ori «Cozma, preşedinte!». Nu-mi vine să cred. Când mai merg şi acum prin Piaţa Universităţii, oamenii mă întreabă dacă nu candidez. Deci eu cred că este voinţă populară şi acest lucru contează enorm pentru mine”, a declarat Miron Cozma, pentru Ring. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.