Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Consultări ale ministrului Aurescu cu secretarul general adjunct al NATO, Alexander...

București: Consultări ale ministrului Aurescu cu secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow

DISTRIBUIȚI

Aurescu - Alexander Vershbow140547 – 16102015  – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut, la sediul MAE, o întâlnire cu secretarul general adjunct al NATO, ambasadorul Alexander Vershbow. Întâlnirea a prilejuit evaluarea implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO din Marea Britanie, din septembrie 2014, precum şi abordarea priorităţilor în perspectiva Summit-ului Aliat de anul viitor, din Polonia.

Ministrul român a subliniat că implementarea deplină a Planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii de reacţie (Readiness Action Plan) este esenţială pentru eforturile de consolidare a apărării colective a NATO. „În actualul context de securitate, consider că o alianţă puternică, unită şi dotată cu resursele şi cu voinţa politică necesare este indispensabilă pentru securitatea şi stabilitatea regiunii noastre şi a Europei. Am mulţumit ambasadorului Vershbow pentru sprijinul pe care îl acordă în interiorul NATO acestor procese, dar şi pentru măsurile de întărire a flancului estic al Alianţei – măsurile de reasigurare care sunt în curs, inclusiv în raport cu România”, a subliniat şeful diplomaţiei române.

Pe acest fond, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat necesitatea unui proces de adaptare cuprinzător, pe termen lung, al Alianţei Nord-Atlantice cu prilejul Summit-ului de la Varşovia. A prezentat eforturile României pe linia consolidării dimensiunii de apărare colectivă, inclusiv prin găzduirea celor două structuri de comandă şi control ale NATO – Unitatea NATO de Integrare a Forţelor şi Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-est. În condiţiile evoluţiilor preocupante de securitate la graniţa estică a NATO, a accentuat necesitatea unei „prezenţe rotaţionale, credibile şi predictibile a forţelor aliate pe flancul estic, în cadrul unui plan robust de măsuri de reasigurare şi descurajare”. Cei doi oficiali au făcut, în acest context, o evaluare a situaţiei de securitate din Ucraina şi din regiune.

Evocând importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică, Bogdan Aurescu a salutat includerea problematicii securităţii Mării Negre în procesele Aliate de evaluare: „Acordăm o importanţă deosebită iniţiativei pe care am propus-o cu ocazia ministerialei NATO de la Antalya din luna mai şi anume de a include regiunea Mării Negre în procesele Aliate de evaluare, de a sublinia importanţa securităţii Mării Negre în cadrul securităţii NATO, astfel ca provocările complexe din regiune să fie analizate de o manieră corectă şi cuprinzătoare. Şi mi-am exprimat satisfacţia pentru faptul că eforturile noastre în sensul consolidării securităţii la Marea Neagră sunt apreciate de aliaţi şi că acest proces este în curs.”

În perspectiva Summit-ului de la Varşovia, ministrul român a accentuat importanţa relaţiei transatlantice şi a consolidării parteneriatului strategic NATO – UE, esenţiale pentru securitatea europeană. Totodată, în contextul provocărilor complexe şi simultane de securitate din vecinătăţile estică şi sudică, Bogdan Aurescu a pledat pentru consolidarea dimensiunii de parteneriat şi a asistenţei acordate de NATO statelor partenere din vecinătatea imediată, estică şi sudică. În acest context, a exprimat satisfacţia pentru discutarea în cadrul Alianţei a propunerii pe care a prezentat-o la reuniunea miniştrilor de externe NATO din Antalya din mai 2015, vizând o strategie cuprinzătoare „cu două braţe”, pe Est şi Sud.

Pe dimensiunea de parteneriate, a arătat că ”România sprijină o abordare mai activă la nivelul NATO, care să ţină cont atât de interesele Alianţei cât şi de nevoile partenerilor”. A punctat prioritatea acordată de România pentru implementarea cât mai rapidă a măsurilor de sprijin faţă de Republica Moldova, prin deschiderea Oficiului de Legătură al NATO la Chişinău şi prin implementarea iniţiativei vizând consolidarea capabilităţilor de apărare Defence Capability Building.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că, în contextul actual de securitate, atât regional, cât şi internaţional, ”continuarea politicii NATO a uşilor deschise constituie o garanţie a menţinerii şi consolidării credibilităţii Alianţei în raport cu provocările externe”. A reafirmat sprijinul României pentru o abordare ambiţioasă din partea NATO cu privire la viitorul procesului de extindere în contextul Summit-ului din Polonia, care să includă, printre altele, o decizie pozitivă privind Muntenegru la reuniunea miniştrilor de externe din decembrie 2015 şi măsuri de substanţă pentru Georgia, atât pe dimensiunea politică, cât şi pe aceea a cooperării practice. A evocat în acest sens vizita iniţiată de ministrul român de externe în luna iulie, în Muntenegru, împreună cu alţi trei miniştri aliaţi de externe, pentru susţinerea efortului de aderare al acestui stat candidat.

Şeful diplomaţiei române l-a informat pe secretarul general adjunct al NATO în legătură cu operaţionalizarea, la finele anului, a sistemului defensiv de apărare împotriva rachetelor balistice de la Deveselu, subliniind prioritatea acordată de România acestui subiect, în perspectiva Summit-ului de la Varşovia, când se aşteaptă decizii importante în privinţa sistemului antibalistic al NATO. Ministrul Aurescu a accentuat că ”sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu, după integrarea sa în primăvara anului viitor în sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, va reprezenta o contribuţie esenţială la apărarea colectivă a Alianţei Nord-Atlantice” .

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre situaţia din Siria, în urma intervenţiei militare ruse, respectiv despre implicarea NATO în Afganistan.

Ambasadorul Alexander Vershbow a mulţumit României pentru contribuţiile în teatrele de operaţii şi pentru implicarea activă în dezbaterile Aliate pe tema consolidării apărării colective şi a flancului estic al NATO.

”Sunt foarte optimist în privinţa viitorului summit de la Varşovia, în primul rând pentru că România este un aliat de nădejde, o ţară care în mod consistent este implicată în misiunile NATO. România contribuie activ la eforturile de creştere a securităţii în ţările partenere cheie, precum Republica Moldova, la fel Ucraina şi Georgia. România contribuie, de asemenea, la stabilitatea regiunii Mării Negre, care rămâne o zonă de importanţă strategică pentru securitatea euro-atlantică. NATO nu doreşte să fie angajată în nicio confruntare, este vorba strict de o politică defensivă, dar vom face tot ceea ce este necesar pentru a asigura stabilitatea ţărilor noastre şi acest lucru include o Europă liberă, în care domneşte pacea şi o politică a  uşilor deschise pentru viitori membri”, a declarat Secretarul general adjunct al NATO. Acesta a apreciat, de asemenea, sprijinul susţinut al României pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi hotărârea autorităţilor române de a asigura un buget sporit pentru apărare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.