Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Activiștii civici trag un semnal de alarmă: Primăria Capitalei a cheltuit...

București: Activiștii civici trag un semnal de alarmă: Primăria Capitalei a cheltuit sume impresionante pentru a pune în pericol viața și întegritatea bucureștenilor

DISTRIBUIȚI

140253  – 05102015 –  Primăria Capitalei a încălcat legea când a executat lucrările la trotuarele de pe Calea Victoriei, atrage atenția Irina Zamfirescu, membru în cadrul ActiveWatch.  Aceasta anunță că reprezentanții Inspectoratului Regional în Construcții București-Ilfov (IRCBI) vor sesiza organele de urmarire penală, după ce s-a constatat că lucrările de instalare a mobilierului urban de pe Calea Victoriei s-au executat fără să existe proiect și autorizație de construire.

”Controlul IRCBI a descoperit că montarea bolarzilor de pe trotuarele Căii Victoria s-a efectuat fără să existe aviz sau proiect. În acest fel, administrația a cheltuit sume mari de bani pentru realizarea unei zone de risc. Viața și întegritatea oamenilor este pusă în pericol în cazul în care aceștia cad accidental peste blocurile de granit ce ies din trotuar. Situația este cu mult mai periculoasă în cazul bolarzilor montați în imediata vecinătate a pistei pentru biciclete. Bicicletele pot atinge o viteză de deplasare de 5-7 ori mai mare decât cea a unui pieton.  În cazul unui biciclist care se dezechilibrează la o viteză de 20-30 km/h, impactul în zona capului, a pieptului sau a coloanei cu un bolard de granit de forma celor montați pe Calea Victoriei poate transforma un accident banal într-unul fatal.

Autoritățile locale din București dețin rușinosul record ca, după ani de zile în care au avut la dispoziție bugetele celor 7 Primării, să nu accesibilizeze nicio stradă la nevoile persoanelor cu dizabilități, conform Normativului în vigoare. Prin modul în care s-au aprobat, verificat, recepționat și plătit proiectele din ultimii ani, funcționarii din București au încălcat drepturile persoanelor cu dizabiliăți și au irosit sume importante de bani. Nerespectarea Normativului privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap îi afectează pe toți cei care, prin taxele și impozitele plătite, contribuie la bugetele locale din București. De exemplu, conform informațiilor din presă, prețul lucrărilor de ”modernizare” de pe Calea Viotoriei s-a dublat, față de valoarea inițială.

Încălcările legii nu se limitează doar la aceste articole din Normativ și doar la lucrările de pe Calea Victoriei. Inspectoratul de Stat în Construcții a fost sesizat în luna aprilie, alături de Administrația Străzilor București, Direcţia Transporturi, Drumuri şi Siguranţa Circulaţiei din Primăria Municipiului București, Comisia Tehnică de Circulație, Comisia Tehnică de Urbanism și Arhitectul-Șef al Capitalei. S-a solicitat atunci ca instituțiile să verifice modul în care lucrările respectă Normativul privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap și să oprească procedurile de recepție a lucrărilor, dacă acestea nu au respectat prevederile legale. La momentul respectiv, Inspectoratul de Stat în Construcții s-a rezumat de a retransmite petiția către Administrația Străzilor București”, arată activista ActiveWatch.

Asociațiile OPTAR și ActiveWatch, cu sprijinul Centrului de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului (ACTEDO), vor continua activitățile de identificare a cauzelor pentru care drepturile persoanelor cu dizabilități sunt încălcate sistematic. Rezultatele controlului Inspectoratului de Stat în Construcții demonstrează că, prin nerespectarea legii, au rezultat cheltuieli mai mari, iar lucrările rezultate pun în pericol utilizatorii spațiului public.

Astăzi, 5 octombrie 2015, a fost trimisă o noua petiție către Inspectoratului Regional în Construcții București-Ilfov (IRCBI) prin care s-a solicitat Procesul Verbal de constatare efectuat cu ocazia controlului și sesizarea organelor de urmărire penală. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.