140544 – 16102015 – Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.297/2004 privind piaţa de capital.
Noul act normativ este parte a unei inițiative mai largi propuse de un grup de lucru condus de Bursa de Valori București, cu participarea unor reprezentanți ai pieței de capital românești, cât și ai autorităților de supraveghere și reglementare, ai Autorității de Supraveghere Financiară și ai BNR, precum și ai Ministerului Finanțelor Publice.
Această intervenție legislativă urmărește eliminarea unor obstacole care împiedică evoluția pieței de capital din România, într-o perioadă în care premisele de creștere sunt încurajatoare.
Principalele modificări aduse de proiect se referă la facilitarea accesului la piața de capital românească: respectarea drepturilor fundamentale ale investitorilor, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la dividende; guvernanța corporativă a emitenților și transparența acestora, inclusiv raportarea informațiilor relevante pentru participanții la piață; simplificarea regimului ofertelor publice și al listărilor de acțiuni și obligațiuni și urmărește creșterea bazei de investitori instituționali din România, precum și motivarea populației să investească direct sau indirect în instrumente financiare listate.
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a adus proiectului inițiat de Guvern două amendamente care au scopul de a asigura protecția drepturilor acționarilor minoritari ai societăților listate. Astfel, în cazul majorărilor de capital social, ridicarea dreptului de preferinţă a acţionarilor de a subscrie va fi hotărâtă în adunarea generală extraordinară, la care participă acţionari reprezentând cel puţin 85% din capitalul social subscris, şi cu votul acţionarilor care deţin cel puţin 3/4 din drepturile de vot. Conform amendamentelor aduse, majorările de capital social prin aport în natură trebuie să fie aprobate de adunarea generală extraordinară, la care participă acţionari reprezentând cel puţin 85% din capitalul social subscris, şi cu votul acţionarilor care să reprezinte cel puţin 3/4 din drepturile de vot. Aporturile în natură pot consta numai în bunuri noi şi performante necesare realizării obiectului de activitate al societăţii emitente.
Piața de capital, în general, și bursele de valori, în special, ar trebui să-și consolideze substanțial rolul de alternativă viabilă la creditarea bancară (marcată în ultimii ani de reticențe în finanțarea proiectelor de investiții, ca urmare a crizei financiare) și să devină una din principalele surse de finanțare a societăților, prin majorări de capital, emisiuni de acțiuni, obligațiuni sau alte instrumente financiare. (declarație a liderului deputaților PSD, Marian Neacșu) – PROMPT MEDIA