140186 – 01102015 – Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu s-a mutat la Bruxelles, unde soţia sa, Adină Vălean, activează ca europarlamentar. De asemenea, fiica sa este elevă la o şcoală din Bruxelles, scrie stiripesurse.ro.
Crin Antonescu anunţa în februarie 2015 că, la sfârşitul actualului mandat de senator, se va retrage din politică. Se pare că decizia a rămas în picioare, fostul lider PNL apărând în spaţiul public foarte rar. Surse din grupul parlamentar al PNL au declarat că Antonescu nu intenţionează să părăsească Parlamentul înainte de finalizarea mandatului şi se va prezenta în Parlament doar la voturile importante. – PROMPT MEDIA