139855 – 17092015 – Noul ambasador al SUA în România Hans G. Klemm a depus jurământul, miercuri, în cadrul unei ceremonii, la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat american, John Kerry.
Potrivit unui comunicat al Aambasadei României în SUA, în alocuţiunea susținută cu această ocazie, John Kerry a prezentat România drept un aliat de încredere al SUA, subliniind relaţia excelentă dintre cele două state şi cooperarea în promovarea stabilităţii în plan regional şi global. John Kerry a evidenţiat în special colaborarea din cadrul operaţiunilor din Irak şi Afganistan.
Totodată, secretarul de Stat a vorbit despre aprofundarea relaţiilor economice şi comerciale dintre SUA şi România, arătând că ţara noastră are unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere economică din Europa.
Hans G. Klemm a spus la rândul său că, în calitate de ambasador, se va concentra asupra dezvoltării relaţiilor economice româno-americane și s-a referit la combaterea corupţiei din România, precizând că oferirea de asistenţă în acest domeniu va fi una dintre priorităţile mandatului său.
Hans G. Klemm a fost nominalizat pentru funcția de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România în luna martie a acestui an. – PROMPT MEDIA
foto:twiter