140029 – 24092015 – Delegaţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă condusă de preşedintele instituţiei, Cristiana Barbu, participă la cea de-a 14-a Conferinţă Managerială şi a 13-a Conferinţă la nivel de experţi ale Centrului Serviciilor Publice de Ocupare din ţările din Sud-Estul Europei.
Evenimentul se va desfăşura în perioada 24 – 25 septembrie 2015 în Ljublijana, Slovenia, stat care deţine anul acesta preşedenţia CPESSEC. Agenda conferinţei manageriale ”Abordări strategice ale SPO în iniţierea şi consolidarea cooperării cu angajatorii” cuprinde schimburi de bune practici ale serviciilor publice de ocupare participante în ceea ce priveşte iniţierea şi consolidarea cooperării cu angajatorii.
Cea de-a doua zi a evenimentului este dedicată unei conferinţe interactive, în cadrul căreia reprezentanţi ai serviciilor publice de ocupare vor prezenta modalităţi de lucru cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Centrul Serviciilor Publice de Ocupare al ţărilor din Sud-Estul Europei a fost înfiinţat în anul 2007, în scopul întăririi şi dezvoltării relaţiilor dintre instituţiile de profil din această regiune geografică.
Serviciul Public de Ocupare al României, ANOFM, este membru al organizaţiei încă de la înfiinţarea ei, în anul 2014 fiind gazda conferinţei anuale, în calitatea de stat deţinător al preşedenţiei. – PROMPT MEDIA