EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU – 140134 – 29092015 –
Ca un jucător global. A ieşit definitiv din “pauza istoriei” care, după destrămarea Uniunii Sovietice, a plasat-o într-o postura neobişnuită pentru ea. De jucător regional. În acest moment, Federaţia Rusă a devenit, din ţintă euroatlantică, din stat înconjurat, “îndiguit” de puterile Occidentului, unul dintre cei mai importanţi arbitrii, dacă nu cumva cel mai important, al marelui joc politic al momentului.
Iar marele joc politic este deja taxat de mulţi analişti drept cel De-al Treilea Război Mondial. Este adevărat, desfăşurat prin mijloace mai puţin clasice. Un război asimetric. Şi cum altfel ar putea fi taxată perioada pe care o traversăm?
În definitiv, în conflictul din Orientul Apropiat, care are drept epicentru Statul Islamic, sunt antrenate nu mai puţin de 60 de state ale lumii. Nici în al Doilea Război Mondial nu au existat atâtea puteri implicate în conflagraţie.
Statul Islamic sau noul Califat a schimbat cu totul geopolitica lumii. Şi a generat noi şi surprinzătoare geostrategii. Pentru Federaţia Rusă este o ocazie excepţională de a se repoziţiona ca un mare jucător. Ceea ce Vladimir Putin a reuşit de minune. Şi asta în condiţiile în care, în plan economic, nu numai că nu s-a întâmplat nimic pozitiv în Rusia, ci dimpotrivă. Situaţia s-a deteriorat grav. Aşa cum recunoaşte şi noul ţar rus. Este o dovadă cât se poate de elocventă cum un joc strălucit pe tabla de şah a politicii mondiale poate scoate un stat din încercuire, aducându-l, într-un interval excepţional de scurt de timp, la masa marilor jucători. Şi încă într-o poziţie privilegiată.
Încălcând toate normele internaţionale, toate tratatele pe care ea însăşi le-a semnat, Federaţia Rusă şi-a anexat Crimeea, a creat câteva puternice focare de conflict în Ucraina, a aruncat în haos acest stat şi, profitând de lipsa de hotărâre, de bâlbâielile Europei şi Statelor Unite, dar şi de complicitatea tacită a Germaniei şi Franţei, a reuşit să creeze, în Ucraina, o asemenea instabilitate încât este greu de presupus că acest stat va mai putea juca, în viitorul apropiat, un rol de partener al puterilor euro-atlantice. Dimpotrivă. Sugrumată economic, Ucraina este la un pas de o revoltă populară, de o negare, în masă, a valorilor democratice care nu le-au adus, până în prezent, nimic consistent cetăţenilor, şi de o disoluţie. Urmată, poate, de un război civil. Şi de o dezmembrare a statului. Un teren perfect pentru manevrele în care Rusia este specializată.
Până una-alta, prin confiscarea Peninsulei Crimeea, Rusia a reuşit să-şi plaseze o aşa-numită “umbrelă de protecţie” deasupra Mării Negre. În esenţă, baze aeriene cu avioane ultramoderne de interceptare şi atac şi baze de rachete de interceptare şi balistice.
În nord-estul Mării Mediterane, printr-o mutare strategică extrem de îndrăzneaţă şi de inteligentă şi care nu a fost anticipată de niciunul dintre statele majore ale aliaţilor noştri, Rusia şi-a creat, zilele trecute, în mod asemănător, o a doua “umbrelă de protecţie”. De asta dată, în zona Lattakia, fief al regimului Bashad al-Assad, prin intermediul căreia poate supraveghea o zonă strategică a Mării Mediterane.
În enclava Kaliningrad, există o a treia “umbrelă de protecţie”. Ceea ce îi uluieşte, literalmente, pe analiştii politici, ceea ce a pus în faţa faptului împlinit fiecare stat major al forţelor militare aliate, incluzând aici şi Israelul, este, nu numai viteză neobişnuită cu care s-au desfăşurat aceste mişcări de poziţionare ale Federaţiei Ruse, ci şi sau, mai ales, faptul că ele au fost total invizibile.
Nimeni nu-şi poate explica, până în acest moment, cum a fost posibil ca Federaţia Rusă să amplaseze, în inima lumii arabe, în Lattakia, o adevărată flotă de avioane de vânătoare şi de bombardament, precum şi baterii de rachete de interceptare, fără ca această operaţiune să nu fi fost, în niciun fel, sesizată nici de sateliţii spioni şi nici de celelalte mijloace de supraveghere desfăşurate în zonă, atât de Israel, cât şi de Statele Unite şi NATO. Cât timp misterul este total, Federaţia Rusă are, din punct de vedere militar, iniţiativă.
Şi încă ce iniţiativă! Să ne gândim, fie şi numai la faptul că Statul Islamic, împotriva căruia pretinde că luptă Federaţia Rusă, deşi dispune, în acest moment, de câteva aeronave de luptă capturate şi are, în rândurile sale, şi piloţi, nu a ridicat încă nici un aparat de la sol şi nu are intenţia să o facă în viitorul imediat. Şi atunci, împotriva cui a amplasat, de fapt, Federaţia Rusă baza de rachete de interceptare şi flota de avioane de vânătoare, pe sub nasul tuturor marilor puteri militare, inclusiv pe sub nasul Israelului, la o aruncătură de bat de Tel Aviv?
În aceste zile, în care Statele Unite şi Uniunea Europeană şi NATO dau dovadă de buimăceală, celelalte puteri militare ale lumii îşi reevaluează forţele şi îşi stabilesc, cu precizie, obiectivele. Rusia, cum am arătat, redevine un mare jucător, la nivel global. Din simplul motiv că ocupă cea mai importantă poziţie, în epicentrul celui mai important teatru de operaţiuni de pe mapamond. Iranul, la rândul său, beneficiind acum şi de acordul realizat cu marile puteri, dar spre deosebire de Rusia, adversar fără echivoc al Statului Islamic, desfăşoară şi el ample operaţiuni terestre în Siria şi Irak, furnizând, nu numai echipament militar, nu numai consilieri, ci şi membrii ai trupelor sale de elită. Stat prin excelenţă şiit, Iranul este preocupat şi îngrijorat, cât se poate de sincer, de neobişnuita creştere a Statului Islamic, ca şi de autoproclamatul Califat, şi interesat să combată, prin toate mijloacele, acest fenomen. Într-un interval record de timp, Teheranul a devenit şi el unul dintre cei mai importanţi jucători în zonă. Dacă nu cumva chiar primul din Orientul Apropiat.
În fine, este de remarcat jocul geostrategic al Turciei, care, pe de o parte, loveşte în Statul Islamic – dar atât de neconvingător încât s-ar putea spune că aproape îl întăreşte – iar, pe de altă parte, îşi atacă aliatul de circumstanţă, care este „statul kurd”.
Ankara îşi promovează propria politică, cu mult curaj şi cu multă hotărâre, încercând, ca după mulţi ani, să redevină un mare jucător şi în raport cu Rusia şi în raport cu Alianţa Euroatlantică.
Se poate uşor observa, în aceste condiţii, cum, încet-încet, Uniunea Europeană, Statele Unite, NATO, forţele care au încercat să gestioneze, fără succes, situaţia din Orientul Apropiat, declanşând, din prostie, ample fenomene pe care nu le mai poate controla, sunt scoase din joc, împinse în afara terenului şi cum, în acest context, vidul este umplut de Moscova şi de ceilalţi importanţi jucători.
În faţa asaltului spectaculos şi extrem de agresiv al Kremlin-ului, care în cursa pentru coordonarea proceselor din Orientul Apropiat a luat un important avans faţă de Statele Unite şi Uniunea Europeană, singura soluţie pe care Washington-ul o mai poate utiliza – totuşi, cu riscuri considerabile – este declanşarea şi desfăşurarea rapidă a unui amplu război terestru împotriva Statului Islamic. Când se va întâmpla asta, vom avea semnat şi parafat actul de naştere oficial al celui de-al Treilea Război Mondial. Pentru că, acolo, în acel spaţiu, de la intersecţia civilizaţiilor şi marilor puteri se va juca istoria lumii pentru viitoarele decenii.
Dar prima rundă este câştigată de Moscova.
