139920 – 21092015 – PNL încearcă din nou să dărâme Cabinetul Ponta printr-o moțiune de cenzură, având în vedere că prim-ministrul a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Potrivit prim-vicepreședintelui liberal Teodor Atanasiu, PNL va începe luni discuțiile cu parlamentarii Puterii pentru susținerea moțiunii de cenzură. El spune, în acest sens, că mai sunt necesare ”un pic” peste 40 de voturi, fiind suficient, astfel, să voteze moțiunea un partid de mărimea UNPR. ”Faptul că problemele juridice se acutizează, în loc să se îndepărteze de Victor Ponta ne-a dus la această decizie fermă de a încerca să-l înlăturăm din fruntea Guvernului României printr-o moțiune de cenzură”, explică ”Tase”. Liderul liberal precizează că PNL va discuta ”cu toate partidele politice parlamentare, inclusiv cu parlamentari de la PSD, fiindcă această problemă de imagine pe care România o are cu Victor Ponta în fruntea Guvernului afectează pe toată lumea. ”Eu sunt convins că și PSD se simte încorsetat în acțiunea politică de faptul că are un premier din sânul partidului care are astfel de probleme. Problema lor este că nu știu cum să facă să scape de Victor Ponta și să nu scape de Putere. Ei, asta-i problema pe care va trebui să și-o rezolve singuri. Important este că toată lumea înțelege că Victor Ponta trebuie să plece, sper că și cei din arcul guvernamental cu care începem discuțiile încă de astăzi”. ”O să discutăm și cu cei de la UNPR și cu cei de la ALDE, din cercul Puterii și bineînțeles cu cei de la UDMR și PSRO, din Opoziție. Sunt suficiente voturi la aceste partide ca o moțiune de cenzură să treacă. De asemenea, eu am încredere că sunt și parlamentari PSD, care simt cum le fuge pământul de sub picioare și văd cum pierd procente zi de zi cu Victor Ponta în fruntea Guvernului”, a declarat Atanasiu la RFI.
Teodor Atanasiu a explicat și cum decurg de obicei negocierile cu parlamentarii Puterii, în cazuri de acest gen: ”Sunt două tipuri de discuții: unele care sunt instituționale, adică se discută la nivelul conducerii partidelor politice, și altele care sunt discuțiile firești între parlamentari, legate de prieteniile care s-au sudat între ei în timpul mandatului, sunt parlamentari care provin din aceleași colegii, din aceleași județe, sunt parlamentari care se întâlnesc în diverse locuri și au activități comune, sunt în aceleași comisii și normal că discută, interacționează între ei. Dar cele mai bune sunt discuțiile care se poartă cu conducerile partidelor, fiindcă acolo se pot lua decizii politice care să vizeze toți parlamentarii unui partid”.
Totodată, liberalul a făcut calcule: UNPR are peste 60 de voturi, ALDE are 36, deci sunt suficiente voturi dacă unul dintre aceste partide plus câțiva parlamentari de la celelalte vin alături de noi”.
Liberalii nu îl vor pe Oprea prim-ministru
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a precizat, la rândul său, că liberalii nu intenționează să susțină un guvern condus de Gabriel Oprea, prima opțiune rămânând Cătălin Predoiu. ”Nu am luat în calcul altă variantă de prim-ministru, pentru că un program de guvernare nu poate fi pus în aplicare decât de un cabinet liberal. Eu în acest moment exclud Gabriel Oprea prim-ministru. Decizia PNL e legată de Cătălin Predoiu. Dacă se va schimba decizia, având în spate niște calcule, vom vedea. Decizia e legată de Cătălin Predoiu și un guvern al PNL”, a declarat Gorghiu, duminică, la Digi24.
Unii uneperiști l-ar vrea plecat pe Ponta, dar e greu
În UNPR există parlamentari care nu îl mai doresc pe Victor Ponta în fruntea Guvernului, dar nu vor vota pentru o moțiune de cenzură marca PNL, având în vedere că ar trece în Opoziție și ar fi nevoiți să susțină un Cabinet condus de Cătălin Predoiu. Prima variantă luată în calcul de oamenii lui Gabriel Oprea este de a rămâne la putere și de a-și păstra funcțiile, mizând pe faptul că PSD va merge pe varianta unui înlocuitor al lui Victor Ponta în fruntea guvernului. De-altfel președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a dat mesajul în acest sens, sugerând președintelui Klaus Iohannis că social-democrații vor să rămână la guvernare în cazul în care va fi retras Victor Ponta din funcție.
În ședința de azi a PSD e de așteptat ca Ponta să primească în continuare un vot de încredere. – PROMPT MEDIA
foto – bn24.ro