Acasă Centru Mures Mureș: Competiţia Naţională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat

Mureș: Competiţia Naţională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat

DISTRIBUIȚI

139979 – 22092015  – Municipiul Târgu Mureş găzduieşte, în perioada 23 – 24 septembrie a.c., Competiţia Naţională de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat, activitate organizată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” al judeţului Mureş şi Fundaţia pentru SMURD.

Evenimentul, aflat la cea de-a IV–a ediţie, reuneşte cele mai bune echipaje din 12 inspectorate pentru situaţii de urgenţă, precum şi câte o echipă din cadrul Facultăţii de Pompieri – Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova şi Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

Competiţia va debuta la 23 septembrie a.c., cu începere de la ora 8.00, în parcarea centrului comercial situat pe str. Gheorghe Doja nr. 233 din Târgu Mureş, şi se va bucura de participarea reprezentanţilor inspectoratului general, a inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, membri ai autorităţilor publice locale şi judeţene, medici coordonatori ai Unităţilor de Primiri Urgenţe din ţară, precum şi reprezentanţi ai United Kingdom Rescue Organisation şi ai serviciului pentru situaţii de urgenţă din Republica Moldova.

Pe parcursul celor două zile de concurs, salvatorilor le vor fi testate abilităţile şi experienţa profesională dobândită la probele ”Descarcerarea din vehicule” şi ”Acordarea primului ajutor calificat”, sub arbitrajul experţilor din Scoţia şi din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă .

Întrecerea pompierilor români urmăreşte atât îndemânarea competitorilor, cât şi însuşirea elementelor de ”bună practică” menite să dezvolte şi să îmbunătăţească strategiile de reducere a numărului victimelor în urma accidentelor rutiere şi acordare a primului ajutor calificat.

La finalul competiţiei, vor fi premiate cele mai bune echipe la cele două probe, cel mai bun comandant de echipaj, cea mai bună echipa de paramedici şi cea mai bună echipă de servanţi. Câştigătorii vor primi cupe, medalii, diplome şi premii asigurate de Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.