140033 – 24092015 – Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov organizează vineri, 25 septembrie 2015 Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi. Acţiunea va avea loc începând cu ora 9.00, în incinta Colegiului Economic Viilor nr.38, Sector 5, Bucureşti.
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condiţiile unei concurenţe loiale şi transparente.
Până în prezent au fost contactați la nivel județean, 250 de angajatori, din care 26 și-au anunțat participarea. Aceștia oferă un număr de 397 locuri de muncă, disponibile pentru absolvenții cu studii superioare, studii medii, muncitori calificați și muncitori necalificați. Profesiile, meseriile sau ocupațiile în care agenții economici din județul Ilfov oferă locuri de munca sunt : mecanic auto, tâmplar, tehnician prestații vehicule, agent servicii client, director general societate comercială, inginer, lucrător comercial, casier, electrician, șofer, manipulant mărfuri, paznic, florar decorator.
Oficial, rata șomajului la nivelul județului Ilfov în luna august a fost de 1,35% iar numărul total de şomeri înregistraţi a fost de 2.312 persoane. – PROMPT MEDIA