139905 – 18092015 – Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că autoritățile locale au luat măsuri de închidere, pe o perioadă nedeterminată, a şapte din cele opt puncte de control trecere frontieră cu Serbia: Tovarnik, Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2, Batina și Erdut, precum şi de redirecționare a fluxului de migranţi, pentru a nu se înregistra probleme deosebite în ceea ce privește circulația rutieră. Principalul punct de frontieră Bajakovo, situat pe autostrada Belgrad – Zagreb, este deschis și nu înregistrează probleme deosebite.
Privind circulația feroviară, MAE informează că toate trenurile de pasageri pe relația Croația – Slovenia au fost suspendate – inclusiv trenurile care aveau ca destinație țări din vestul Europei și care doar tranzitau Slovenia. Trenurile pe ruta internă Vinkovci – Vukovar au fost, de asemenea, suspendate, transportul făcându-se cu ajutorul autocarelor. Probleme se înregistrează în gara din localitatea Tovarnik, aflată în apropierea punctului de frontieră dintre Croația cu Serbia, aceasta fiind situată pe ruta feroviară Belgrad-Zagreb. Stația menționată înregistrează un aflux de aproximativ 2.500 de migranți, care așteaptă să fie transportați spre diferite locații din Republica Croația. Autoritățile croate nu au decis o eventuală suspendare a traficului feroviar pe ruta Belgrad-Zagreb.
Întrucât situaţia din teren poate suferi modificări de la o oră la alta, se recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze în Republica Croaţia să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate – http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr), pentru informaţii actualizate.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în ”App Store” şi ”Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale. – PROMPT MEDIA