Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucurețti: Raluca Turcan: La început de an școlar PSD demarează programul ”Școală...

Bucurețti: Raluca Turcan: La început de an școlar PSD demarează programul ”Școală fără școală”

DISTRIBUIȚI

 139693 – 10092015  – Începutul de an şcolar, sub conducerea PSD, după 3 ani de guvernare PSD, arată sumbru însumând 1.200 de școli și grădinițe fără autorizație de funcționare, 800 de unități de învățământ în renovare și reabilitare care nu vor fi finalizate până în 14 septembrie şi 4.000 de clădiri aferente unităților de învățământ fără autorizații, deci improprii susținerii actului didactic, declară deputatul liberal Raluca Turcan.

”Cuantificat în vieți, în destine, cifrele arată şi mai dramatic cumulând 100.000 de elevi pentru care școala este una fără autorizație de funcționare şi 200.000 de elevi pentru care anul școlar începe fără manuale noi pe bănci. Mai mult, pentru 150.000 de elevi și 65.000 de profesori decontarea transportului rămâne un vis neîmplinit și în acest an, iar 400.000 de elevi de clasele a XI-a şi a XII-a vor scoate, în cel mai fericit caz parțial, bani din buzunar pentru manuale școlare. În concluzie, soluția PSD la început de an școlar 2015-2016 constă în discriminare după mediul de rezidență, dezinteres pentru școală, elevi și profesori şi încălcarea drepturilor constituționale la o școală gratuită şi de calitate. În România guvernată de trei ani de PSD avem județe unde sunt sute de școli nepregătite pentru începutul de an școlar: în Cluj – 120 de școli fără autorizație de funcționare, în Botoșani peste 200, în Buzău 100, în Bacău 135, iar în Suceava 425 (adică în jur de 60% din totalul școlilor din acest județ). La învestirea în funcție, ministrul a anunțat că își propune ca la începutul acestui an școlar să nu mai existe unități de învățământ fără autorizație sanitară. Întrebarea este: ce veți face domnule ministru? Vă veți da demisia pentru nerespectarea angajamentului luat în faţa Parlamentului? Elevii de clasele a III-a vor începe anul școlar fără manuale pe bănci nu pentru că manualele se achiziționează prin licitație şi „forţe potrivnice” fac contestație, ci pentru ca programa a fost terminată târziu, deși există un calendar de acum 4 ani de zile. Deși elevii de clasa a III-a trebuie să învețe anul acesta după o nouă programă, orele se vor desfășura cu fișe xeroxate din banii părinților sau ai profesorilor, tot din vechile manuale. Acest lucru se repetă pentru al treilea an consecutiv. Copiii care intră acum în clasa a treia, au început şi clasa I şi clasa a II fără manuale. Cum va răspunde Guvernul pentru acest sacrificiu la care au fost obligați sute de mii de copii? În plus, în școli este o lipsă acută de personal de specialitate pentru învățământul preșcolar și primar din cauza rezultatelor foarte slabe la examenele de titularizare și definitivat. Cu toate acestea, PSD refuză să pună în aplicare prevederile legale care permit înființarea masteratului didactic. O altă restanță a guvernului este legată de acumularea unor întârzieri uriașe la decontarea navetei pentru profesori și elevi. Cerem PSD să voteze şi la Senat propunerile PNL de decontare a transportului profesorilor navetiști din finanțarea de bază şi renunțarea la plafonul de decontare pentru transportul elevilor navetiști. Restanţele în decontarea transportului şi abandonul școlar sunt într-o relație directă, ceea ce ne îndepărtează zi de zi de angajamentele luate prin strategia 2020, de prevederile LEN şi constituționale. În final, în ultima perioadă PSD a vorbit mult despre creşterea salariilor cadrelor didactice. Din păcate, doar s-a vorbit – nu am văzut un plan clar de creştere a veniturilor profesorilor, criteriile care vor sta la baza acestor măriri sau impactul bugetar. Din nefericire, creşterile salariale din educaţie nu se fac pentru creşterea performanţei, ci pentru a salva profesorii scufundați în sărăcie şi umilinţă. Salariul nu trebuie să fie, aşa cum este la noi, un fel ajutor social, care să permită doar supravieţuirea! Salariul unui cadru didactic trebuie să fie decent, să reflecte pregătirea şi performanţa! În acest moment, statul nici nu-şi pune problema să lege creşterile salariale de performanţă. Pentru că salarii mai mari nu înseamnă automat şi performanţă în sistem! În momentul în care vorbim despre creşteri salariale în învăţământ, trebuie să ţinem cont de: pregătirea de intrare în sistem (profesori cu o calificare înaltă) şi de evaluare (evaluare permanentă, după criterii clare şi încurajarea performanţelor). Pentru o reușită a reformei în educație, creşterile salariale și ale standardelor de performanță trebuie să fie graduale şi consecutive. Un program corect pentru educaţie trebuie să se refere și la standarde înalte și modernizare, nu doar la salarii mai mari”

PNL solicită Ministrului Educației să respecte legea şi să prezinte în Parlament un raport privind starea învățământului românesc. Liberalii își exprimă speranța ca Ministrul Educației Naționale va răspunde solicitării PNL de a veni in Parlament la „ora Ministrului”, în data de 15 Septembrie. Interesul ministrului pentru copii este zero, însă interesul pentru a pesediza educaţia este maxim. este momentula ca ministrul educației naţionale să dea socoteală pentru acest lucru. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.