139498 – 01092015 – Orchestra Filarmonică din Israel, avându-l la pupitru pe Zubin Mehta, va urca pe scena Sălii Palatului în această seară, în seria Mari Orchestre ale Lumii.
Orchestra Filarmonică din Israel a fost înfiinţată în anul 1936 de către Bronislaw Huberman şi a susţinut concertul inaugural pe 26 decembrie 1936, sub bagheta lui Arturo Toscanini. OFI cântă serii de concerte pentru abonaţi, inclusiv o serie de concerte pentru tineri comentate, concerte speciale, concerte făcând parte din proiectul Arte pentru oameni peste tot în Israel şi concerte speciale pentru soldaţii IDF aflaţi la avanposturi.
Orchestra realizează anual turnee în centre culturale mondiale şi festivaluri prestigioase. Artişti creativi din Israel sunt promovaţi prin multe prime audiţii cu lucrări de compozitori contemporani israelieni. Orchestra a găzduit pe cei mai mari dirijori şi solişti ai lumii şi face, de asemenea, multe pentru evoluţia tinerilor artişti israelieni şi tinere talente din Israel şi din afară.
În 1968, maestrul Zubin Mehta a fost numit Consilier Muzical al OFI, iar în 1977 a fost numit Director Muzical de mai bine de 40 de ani şi ales Director pe viaţă. Leonard Bernstein a fost numit Dirijor Laureat al OFI în 1988, în 1992 Kurt Masur a primit titlul de Dirijor Invitat de Onoare şi din sezonul 2001-2002 Yoel Levi a devenit Dirijorul Principal Invitat al OFI. – PROMPT MEDIA