Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Primele două proiecte de legi în domeniul achizițiilor publice au fost...

București: Primele două proiecte de legi în domeniul achizițiilor publice au fost finalizate

DISTRIBUIȚI

 140058 – 24092015 – Ministerul Finanțelor Publice anunță finalizarea proiectului de lege privind achizițiile clasice și proiectul de lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică. Ambele proiecte de acte normative au fost publicate pe paginile web ale MFP și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). Proiectele de lege sunt definitivate, acestea urmând a fi supuse avizării interinstituționale și vor fi transmise spre aprobare Parlamentului după ce vor fi aprobate de Guvernul României.

“Reforma sistemului de achiziții publice trebuie asigure eficientizarea modului în care sunt cheltuite toate fondurile publice, indiferent că ne referim la banii de la bugetul de stat sau la fondurile europene. Nu trebuie să mai existe criterii diferite în cheltuirea acestora, iar întreaga administrație publică trebuie să se concentreze în a dezvolta proiecte, nu în justificarea bugetelor și în cheltuirea sumelor de care dispun. Eficiența trebuie să devină criteriul de bază în dezvoltarea și implementarea unui proiect, în timp ce sursa de finanțare a acestuia trebuie să devină un aspect mai puțin important. Astfel, vom putea oricând să decontăm proiectele finanțate din sume asigurate de la bugetul de stat din fondurile alocate de UE. Reforma sistemului de achiziții publice va însemna înainte de toate mutarea accentului pe raportul preț/calitate! Am finalizat deja primele două proiecte de legi. În aceste zile începem dezbaterea publică a celorlalte două proiecte de acte normative care vor completa pachetul legislativ, alături de Strategia națională în domeniul achizițiilor publice”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

Totodată, pe site-urile celor două instituții au fost publicate și documentele centralizatoare care prezintă rezoluția dată în cazul fiecărui comentariu primit pe marginea primelor două proiecte de legi finalizate, respectiv comparația între prevederile noilor Directive europene în materie și prevederile celor două proiecte de legi. Cele două proiecte de acte normative au fost supuse dezbaterii publice începând cu 22 iulie a.c.

Pachetul legislativ va fi completat de următoarele două proiecte de legi: proiectul de lege privind achizițiile sectoriale (utilități), care a fost publicat pe site-ul MFP la 24 septembrie a.c., respectiv proiectul de lege privind concesiunile, care va fi supus dezbaterii publice în data de 25 septembrie a.c. Proiectele de acte normative menționate sunt realizate în cadrul Comitetul Inter-ministerial pentru achiziții publice, din care fac parte specialiști din cadrul tuturor instituțiilor implicate.PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.