Acasă Opinii/Analize București: Premierul, Legea Logan şi siguranţa naţională

București: Premierul, Legea Logan şi siguranţa naţională

DISTRIBUIȚI

139567 – 03092015 – O succintă ştire de presă a trecut ca gâsca prin apă. Necomentată. Premierul Victor Ponta i-a primit, la Palatul Victoria, pe reprezentanţii ExxonMobil şi OMV Petrom pentru a analiza stadiul exploatările de gaze din platoul continental al Marii Negre şi perspectiva comercializării acestora. Informaţia, în sine, este extrem de importantă. Şi de relevantă. Atât sub aspect strategic, cât şi legal. Dacă punem evenimentul în context legal, în mod obligatoriu, trebuie să ne referim la Amendamentul 953 din 1790 la Constituţia Statelor Unite ale Americii. Respectiv, la faimoasa Lege Logan. Iar dacă operăm această punere în context, ne gândim imediat la siguranţa naţională a României. De ce?

În esenţă, Legea Logan, evident, valabilă în America, nu şi în România, încearcă să excludă comunicarea unor intenţii ostile faţă de o ţară străină, din partea reprezentanţilor unor societăţi private din Statele Unite. Evident, interdicţia este cu atât mai valabilă şi pe teritoriul Statelor Unite. Ce legătură există între Legea Logan şi episodul petrecut, în această săptămână, la Palatul Victoria?

Iată conţinutul actului normativ: ”Orice cetăţean al Statelor Unite, indiferent de locul unde s-ar afla care, fără permisiunea Statelor Unite începe sau desfăşoară, direct sau indirect, orice fel de corespondenţă sau schimburi reciproce cu orice Guvern străin sau cu orice agent al unui Guvern străin, având intenţia de a influenţa măsurile sau comportamentul oricărui Guvern străin sau al oricărui agent al unui Guvern străin, privitor la orice dispută sau controversă cu Statele Unite, sau pentru a apăra măsurile Statelor Unite, va fi pedepsit, potrivit acestei legi, cu amendă sau cu închisoare pentru o durată de maximum trei ani, sau cu ambele.” Încercaţi, va rog, să subliniaţi următoarele cuvinte de mai sus: “având intenţia de a influenţa măsurile sau comportamentul oricărui Guvern străin”. Rezultă, nici mai mult, nici mai puţin, că, în conformitate cu Legea americană, reprezentanţii ExxonMobil şi, cu atât mai puţin, un ditamai vicepreşedinte al acestei mari corporaţii nu au permisiunea de a purta discuţii cu şefi ai altor Guverne, în scopul de a-i determina pe aceştia să facă sau să nu facă ceva. Pedeapsa, după cum se vede, este amenda sau închisoarea. Sau ambele. Obiectivul actului normativ este clar: acela de a-i împiedica pe reprezentanţii unei societăţi private ca, prevalându-se de autoritatea şi prestigiul Statelor Unite, să exercite presiuni asupra vreunui Guvern, în scopul de a obţine de la acesta avantaje, în raport cu alţi competitori sau chiar cu statul ţintă.

Dar exact acest obiectiv a fost avut în vedere, zilele trecute, de Exxon Mobil. Şi acesta a fost doar un ultim contact dintr-o serie mai lungă pe care presa a consemnat-o, fără a o comenta, în ultimii ani. Ce putea să dorească de la Guvernul Ponta, un Guvern frăgezit şi pe ducă? În paranteză fie spus, atenţia, acelaşi lucru s-a petrecut şi cu puţin înainte de prăbuşirea unui alt Guvern, aflat pe topogan, condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Pur şi simplu, dacă este să citim cu atenţie succinta ştire de presă, transmisă de la Palatul Victoria, posibilitatea de a transporta ceea ce extrage de pe platoul continental al Mării Negre, prin intermediul Transgaz. Dacă asta este tot, atunci, se pune, fireşte, întrebarea de ce s-a deranjat premierul Victor Ponta să se întâlnească cu vicepreşedintele ExxonMobil, de ce s-a deranjat, până la urmă, ExxonMobil, filiala România, să-şi cheme ditamai vicepreşedintele la Bucureşti şi de ce, pur şi simplu, nu s-a rezumat totul la un contact între reprezentanţii locali Exxonmobile şi reprezentanţii Transgaz? În definitiv, ne rezumăm, pur şi simplu, cel puţin în aparenţă, la o înţelegere şi la un contract de tip comercial.

Haideţi să ne imaginăm, totuşi, că întâlnirea are o acoperire legală. Că ea ar viza o strategie comună, pe termen mediu şi lung, în domeniul energetic, convenită între două state care lucrează sub umbrela unui parteneriat strategic consolidat. Dacă aşa stau lucrurile şi dacă despre asta este vorba, despre independenţa energetică a României, despre independenţa energetică a Europei, despre posibilitatea chiar de a livra gaze Republicii Moldova şi chiar Ucrainei – întrucât, tot se apropie iarnă – atunci este de presupus că într-un asemenea aranjament de interes bilateral, dar şi interes pentru întreaga Europă, negocierile ar trebui să aibă loc la nivel de Guvern. Pentru că interesul excede un simplu aranjament între companii.

Numai că aflăm un fapt surprinzător: în vizita sa în Statele Unite, pe agenda de lucru a primului-ministru nu a figurat nicio întâlnire cu ExxonMobil şi nici vreo discuţie, la nivel politic, cu Guvernul Statelor Unite, referitor la exploatarea zăcămintelor de gaze din România.

În fine, mă îndoiesc că ne-am afla în prezenţa celei de-a treia ipoteze legale şi anume, a unui mandat expres, formulat în scris, de către Departamentul de Stat al Statelor Unite, prin care acesta să-şi dea acceptul pentru o excepţie de la aplicarea Legii Logan şi să mandateze ExxonMobil să negocieze cu Guvernul României, în numele Guvernului Statelor Unite.

Când s-au pus bazele Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, România a convenit, în mod expres, să adopte următorul principiu, pe care să-l transforme în regulă de conduită: ”Orice este bun pentru Statele Unite este bun şi pentru România”. Cu alte cuvinte,” orice este rău pentru Statele Unite, este rău şi pentru România”.

Aplicarea acestui generos principiu al unui parteneriat strategic care, între timp, a devenit consolidat şi extins, obligă autorităţile statului român ca, la rândul lor, să asigure, atunci când pot, respectarea, pe teritoriul României, a legilor americane. Inclusiv a Legii Logan.

Victor Ponta este jurist. Chiar doctor în drept. Şi este înconjurat, aşa cum se întâmplă în cazul oricărui premier, de specialist în drept. Era imposibil ca, dacă nu el, măcar consilierii domniei sale să nu fi ştiut conţinutul Legii Logan. Ori, în aceste condiţii, mă întreb: în numele cărui interes, Guvernul român a contribuit, cu bună ştiinţă, la încălcarea unor prevederi legale, care în Statele Unite atrag sancţiuni penale, mergând până la închisoare?

Mai avem o informaţie care, eventual, ar putea face lumină în acest caz. Şi anume faptul că, Legea Redevenţelor întârzie neîngăduit de mult. Au fost, practic, încălcate toate angajamentele luate în acest sens de Guvernul Ponta şi de coaliţia aflată la putere. Pagubele pentru avuţia publică a României sunt uriaşe. Pentru că Legea Redevenţelor ar fi putut să ne aducă, cumva, în rândul lumii. Prin Legea Redevenţelor, statul român şi-ar fi putut proteja, cât de cât, interesele. Astfel încât, să se poată alege cu ceva din faptul că şi-a concesionat, unor companii străine, cele mai importante zăcăminte de petrol şi gaze. Renunţând, practic, la orice şansă de a dobândi o independenţă energetică. Căci independenţa energetică însemna că statul român să fie şi să rămână stăpân pe propria producţie de petrol şi gaze. Pe care să o comercializeze exclusiv în interes naţional. Concesionarea de terenuri în scopul exploatării de gaze şi petrol poate fi admisă, cu condiţia îndeplinirii măcar a unor obligaţii similare cu cele datorate de ExxonMobil statului olandez. Respectiv, 40% din producţia realizată ar putea fi pusă la dispoziţia statului gazdă.

La limita limitelor putem vorbi doar despre redevenţe. Care, însă, trebuie să fie substanţiale. Şi nu simbolice, în realitate, inexistente, cum sunt acum. Dar pentru a se ajunge la redevenţe rezonabile, Guvernul României ar fi trebuit să prezinte Parlamentului legea pe care a promis-o. În absenţa unei Legi a redevenţelor şi încălcându-se flagrant actele normative din legislaţia americană, simt că miroase a praf de puşcă. Care, mai devreme sau mai târziu, va exploda. Ar fi încă un punct important ce ar trebui să se regăsească pe agenda, şi aşa încărcată, a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării. (Sorin Roșca Stănescu) –

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.