Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Petrache îl contrează pe Ponta în privința datoriei externe a țării

București: Petrache îl contrează pe Ponta în privința datoriei externe a țării

DISTRIBUIȚI

În perioada guvernării PDL – PSD au fost împrumutați 20 miliarde de euro!139771 – 14092015  –  Marian Petrache, secretar general al PNL, nu este de acord cu laudele prim-ministrului Victor Ponta potrivit cărora guvernul a terminat de plătit datoria externă către Fondul Monetar Internaţional (FMI), având în vedere că datoria publică a României a crescut față de anul 2008.

”Domnul Ponta întotdeauna spune adevărurile pe jumătate, spune numai partea care îi convine. Vă dau şi eu câteva date. În anul 2008, datoria externă a României (publică şi privată) era de 72 de miliarde de euro. În 2013, era de 103 miliarde de euro. Pe timpul guvernării domnului Ponta, s-au făcut împrumuturi de aproximativ 19 miliarde de euro şi vă rog frumos să îmi spuneţi dacă aţi văzut vreo universitate nouă, vreun spital nou, kilometri speciali de autostradă noi sau lucruri făcute cu aceşti 19 miliarde de euro în plus. Da, s-au plătit 12 miliarde, dar datoria publică a României astăzi este de 90 de miliarde de euro, deci e mai mare decât în 2008, când era 72 de miliarde. A urmat o perioadă 2009 când domnul Ponta era la masă cu domnul Băsescu, îmi aduc eu bine aminte, şi domnul Băsescu spunea de visul ăla mare şi în perioada guvernării PDL – PSD s-a făcut acel împrumut la FMI şi Banca Mondială de 20 de miliarde de euro, dintre care 12 miliarde de la FMI. Foarte bine că s-au dat. Să ştiţi că împrumuturile, dacă sunt făcute şi se văd în ceva ce produce, nu sunt periculoase. Sunt periculoase împrumuturile care sunt luate pentru acoperirea pomenilor electorale şi a altor măsuri care n-aduc plusvaloare”, a atras atenţia Petrache. La Antena 3.

La întrebarea dacă Băsescu a făcut bine că a împrumutat 20 de miliarde de euro pentru România, Marian Petrache a răspuns: “N-a făcut bine, că nu s-a consultat. N-am toate datele, ca să spun că era sau nu era necesar. Pot să vă spun altceva: La sfârşitul lui 2008, împrumuturile pe termen scurt, cele care sunt periculoase pentru o ţară, erau de 24 de miliarde şi însemnau mai mult de 80% din rezerva BNR de 30 de miliarde. Astăzi, după 7 ani, împrumuturile pe termen scurt sunt undeva la 20 de miliarde, adică undeva la 60%, deci mult mai bine”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.