Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: MAE atenționează

București: MAE atenționează

DISTRIBUIȚI

139593 – 04092015 – Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Regatul Belgiei că, în următoarele săptămâni, vor avea loc în Bruxelles o serie de greve şi manifestări care vor perturba circulația rutieră, inclusiv transportul în comun, astfel:

Luni, 7 septembrie 2015, începând cu ora 10,30 (ora locală), agricultori din Belgia, Franța, Germania și Olanda vor defila de la Gara de Nord spre Cartierul European, trecând prin centura mică a capitalei, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de politica agricolă comunitară, cu ocazia reuniunii Consiliului UE în format miniştri ai agriculturii (Consiliul Agricultură și Pescuit).

Miercuri, 16 septembrie 2015, şoferii de taxi din mai multe ţări europene vor manifesta împotriva platformei Uber, un sistem alternativ de taximetrie, acuzat de concurenţă neloială prin neplata impozitelor; nu a fost comunicat traseul, dar coloanele de taxiuri vor bloca probabil zona centrală şi Cartierul European;

Miercuri, 7 octombrie 2015, cele mai mari sindicate belgiene vor organiza o manifestație de amploare împotriva actualului guvern, la un an de la instalarea acestuia; adunarea participanţilor pentru manifestaţie este prevăzută la ora 11:00 (ora locală) la Gara de Nord, apoi coloanele de manifestanți se vor îndrepta spre Gare du Midi pe bulevardele centrale ale capitalei.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.