Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Kovesi vrea ca orice funcționar public trimis în judecată să fie...

București: Kovesi vrea ca orice funcționar public trimis în judecată să fie suspendat din funcție

DISTRIBUIȚI

140065 – 25092015 –  Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, joi, la Digi 24, referitor la cazul lui Victor Ponta, că nu e normal ca o instituţie publică privitor la care sunt suspiciuni că ar fi fost fraudată să nu se constituie parte civilă.

„Procurorul de caz a întrebat dacă se constituie parte civilă. Nu e primul dosar în care o instituţie publică e condusă de însăşi persoana trimisă în judecată şi avem problema că instituţia respectivă nu se constituie parte civilă. Obligaţia noastră e să întrebăm. Spre deosebire de magistraţi, care la momentul trimiterii în judecată, sunt suspendaţi din funcţii, cred că aceeaşi regulă ar trebui aplicată şi celorlalţi funcţionari publici. Nu e normal, dacă sunt suspiciuni că o instituţie publică a fost fraudată, să nu se constituie parte civilă, statul ar putea fi prejudiciat prin această inactivitate”, a declarat şeful DNA.

Mai mult, șefa DNA a arătat că statul ar putea fi prejudiciat prin această inactivitate, făcând referire la faptul că, deşi prejudiciat, CE Oltenia nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în dosarul în care au fost trimişi în judecată Victor Ponta şi Dan Şova.

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Victor Ponta ar fi încasat, în baza contractului încheiat între firma sa și cea a lui Șova, peste 181.000 de lei, pentru a emite facturi care nu aveau la bază operațiuni reale.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obţinute de către SCA „Şova şi Asociaţii” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Şova Dan-Coman şi a persoanelor din sfera sa relaţională. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.