Amânarea transpunerii Directivei tutunului poate determina pierderi lunare la buget de 230 de milioane de euro – 139988 – 23092015 -”Industria tutunului se zbate între supra-reglementare și lipsa reglementărilor, ambele având ca rezultat stimularea contrabandei. În prima categorie intră abundența de măsuri fiscale și cele care decurg din categoria corectitudinii politice. În cea de-a doua intră, paradoxal, ceea ce ar trebui să constituie transpunerea unor acte normative europene obligatorii. În materie de accize, am bătut recordul, ajungând deja, prin multiple artificii fiscale, la nivelul convenit pentru anul 2018”, declară Gilda Lazăr, reprezentantul JTI România.
În privința transpunerii noii Directive a tutunului, suntem foarte în urmă. 20 mai 2016 este data limită până la care Directiva trebuie transpusă în legislația statelor membre și, totodată, data de la care industria trebuie să se conformeze, modificând producția potrivit noilor cerințe: design schimbat, avertismente de sănătate de până la 65% din suprafață, poziționate în partea de sus a pachetului, restricționări legate de ingrediente, noi sisteme de trasabilitate etc. Au trecut 18 luni de la adoptarea Directivei și mai sunt doar șapte luni până la implementarea prevederilor ei, dar nu există încă un proiect de lege asumat de guvern, ca să nu mai vorbim de legea în sine, deși am atras în nenumărate rânduri atenția, în mod public, asupra faptului că noi, producătorii, avem nevoie de cel puțin șase luni pentru adaptarea proceselor de producție. Ministerul Sănătății condiționează transpunerea Directivei de adoptarea de către Parlament a proiectului referitor la interzicerea totală a fumatului în spațiile publice, un proiect inițiat acum cinci ani, și care derivă dintr-o Recomandare neobligatorie a Consiliului European. Între timp, proiectul respectiv a mai căpătat un amendament, referitor la restricționarea vânzării produselor din tutun la mai puțin de 250 m de unități de învățământ sau spitale, amendament a cărui adoptare ar afecta 65% din punctele de vânzare din București, ar muta vânzarea produselor legale din tutun la periferie și ar lăsa teren liber de desfășurare pentru cei care vând produse de contrabandă, oriunde, oricum și oricui. În ultima comunicare pe acest subiect, oficialii ministerului ne-au adus la cunoștință că intenționează să promoveze proiectul de lege pentru transpunerea Directivei tutunului abia la final de octombrie. Evident, Parlamentul nu va putea sa adopte proiectul până la sfârșitul anului, iar industria și bugetul de stat vor fi periclitate, precizează Lazăr.
”Așa cum spuneam, producătorii de țigarete au nevoie de șase luni ca să adapteze procesele de producție, și dacă nu vom avea legea până la finele acestui an, s-ar putea ca, din 20 mai 2016 să fie blocată producția, să trimitem oameni acasă și să nu putem plăti taxe. Iar taxele pe o lună înseamnă aproximativ 230 de milioane de euro! Vorbim despre venituri sigure, pe care statul le încasează fără niciun efort, pentru că noi plătim întotdeauna acciza și TVA pe data de 25 a lunii, indiferent că produsul s-a vândut sau încă mai este în magazine. Încercăm să deblocăm transpunerea Directivei tutunului, explicând autorităților că lucrează, practic, împotriva intereselor statului. Sigur că, în timp ce noi ne vom da peste cap să ne adaptăm producția, oferta de pe piața neagră va fi la fel de bogată, iar nivelul de 15,4% atins de contrabandă in luna iulie, va continua să crească vertiginos. Produsele noastre comportă riscuri asociate fumatului. Suntem însă o industrie legală, iar pachetul de țigarete este cel mai taxat produs din România – circa 80% din preț reprezintă taxe plătite la stat. Anul trecut, industria tutunului a virat la buget 2,7 miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe și contribuții. Suma reprezintă 1,75% din PIB și 12,5% din totalul veniturilor bugetare.” – PROMPT MEDIA