Acasă Cultura/Media Bucureşti: Elita culturii româneşti premiată la Gala Premiilor Brâncoveanu

Bucureşti: Elita culturii româneşti premiată la Gala Premiilor Brâncoveanu

DISTRIBUIȚI

139899 – 18092015  –  Soprana Angela Gheorghiu, academicianul Eugen Simion, coregraful Gigi Căciuleanu, scriitorul Paul Goma, regizorii Andrei Şerban şi Corneliu Porumboiu şi actriţa Ofelia Popii au fost nominalizați la Gala Premiilor Brâncoveanu, care va avea loc pe 1 octombrie.

 Cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor Brâncoveanu va avea loc pe 1 octombrie, la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, acolo unde reprezentanţi de marcă ai culturii române vor fi onoraţi şi recompensaţi pentru contribuţia la dezvoltarea unor domenii importante, precum Literatură, Muzică, Arte Plastice, Teatru, Cinematografie, Istorie şi Arhitectură, informează organizatorul evenimentului, Fundaţia Alexandrion.

Ca şi anul trecut, nominalizările, selecţia listei scurte şi decizia asupra câştigătorilor finali aparţin unui juriu extern, independent, format din reprezentanţi ai Academiei Române şi condus de academicianul Dan Berindei. Din juriu mai fac parte: Marina Constantinescu, Dana Duma, Filaret Acatrinei, Ioan Scurtu, Dorin Ştefan, Eugen Negrici, Grigore Constantinescu, Magdalena Popescu-Bedrosian şi Dumitru Constantin (secretarul juriului).

Ne bucurăm să putem duce mai departe această misiune pe care ne-am asumat-o anul trecut şi căreia vrem să îi conferim tradiţie, anume respectarea şi cinstirea valorilor culturii române. Este un proiect extrem de important pentru Fundaţia Alexandrion şi credem că este o datorie morală pe care o avem faţă de moştenirea culturală uriaşă lăsată de voievodul martir Constantin Brâncoveanu. Ne onorează, totodată, să avem alături un juriu format din reprezentanţi emblematici ai culturii române, dar şi pe sculptorul Ioan Bolborea, cel care a creat statuetele ce vor fi oferite drept premiu câştigătorilor„, a declarat Nawaf Salameh, preşedintele Fundaţiei Alexandrion, citat de România Liberă

Potrivit acestuia, ca noutate faţă de ediţia de anul trecut a Galei Premiilor Brâncoveanu, va fi organizată şi o a doua gală, dedicată tinerilor şi rezultatelor lor spectaculoase în cultura română şi care va purta numele lui Matei Brâncoveanu.

Premiul Matei Brâncoveanu va fi acordat pe domenii de activitate de un juriu format din oameni de specialitate din mass-media de profil. Gala de decernare va avea loc în prima jumătate a lunii decembrie.

Prin cultură ne formăm ca indivizi şi cred că este foarte important ca în vremuri ca acestea, în care în special ariile umaniste sunt lăsate deoparte, să existe o iniţiativă precum cea a Fundaţiei Alexandrion de a recompensa pe cei care au făcut performanţă în cultură. Mă bucur că, pentru al doilea an la rând, conduc juriul Premiilor Brâncoveanu şi că, împreună, reuşim să facem un mare pas înainte în cultura română„, a adăugat academicianul Dan Berindei, preşedintele juriului. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.