140055 – 24092015 – Delegația Grupului Britanic al Uniunii Interparlamentare, care efectuează o vizită oficială în România, în perioada 21-25 septembrie a.c., a participat miercuri, 23 septembrie, la două dezbateri tematice privind cooperarea româno-britanică în domeniul energiei şi, respectiv, incluziunea socială a romilor. La ambele acţiuni au fost invitaţi membri ai comisiilor parlamentare specializate, din Senat şi Camera Deputaţilor, ai ministerelor de resort, ai societăţii civile şi, după caz, ai mediului academic şi de afaceri, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei Marii Britanii în România. Dezbaterile au fost moderate de senatorul Dumitru Oprea, membru al Biroului Executiv al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.
În cadrul dialogului pe teme de energie, au fost abordate aspecte referitoare la resursele energetice ale României şi gradul de exploatare a acestora, armonizarea politicilor naţionale în domeniu cu cele ale Uniunii Europene şi obiectivele viitoarei strategii naţionale pentru următoarele două decenii, în noul context geopolitic regional, preocupările privind asigurarea securităţii energetice prin realizarea unui mix energetic echilibrat, bazat pe diversificarea bazei de resurse energetice primare, pe utilizarea raţională şi eficientă a acestora şi pe modernizarea infrastructurii energetice naţionale, optimizarea producerii energiei din surse regenerabile, opţiunile de transport al gazelor naturale din zona Mării Caspice către Europa, cu participare românească. Partea română a solicitat sprijin pentru o implicare mai substanţială a potenţialilor investitori din Marea Britanie în industria energetică românească şi pentru intensificarea colaborării dintre cele două ţări la nivelul UE, îndeosebi în domeniul energiei nucleare, în care România şi Marea Britanie au interese şi obiective comune şi, în mod concret, pentru asocierea la proiectul ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor Demonstrator) promovat de un consorţiu din care face parte şi Institutul de Cercetări Nucleare din România.
La discuţii au participat, din partea Senatului senatorul Şerban Valeca, membru al Biroului Executiv al GRUI şi al Comisiei pentru politică externă, senatorul Trifon Belacurencu, vicepreşedinte, şi senatorii Ionel Agrigoroaiei şi Ştefan-Radu Oprea, membri ai Comisiei economice, industrii şi servicii, senatorul Petru Ehegartner, vicepreşedinte al Comisiei pentru transporturi şi energie, senatorul Florin Constantinescu, membru al Comisiei pentru transporturi şi energie şi al Comisiei economice, industrii şi servicii. Principalele repere ale politicii energetice naţionale au fost prezentate de Mihai Albulescu, secretar de Stat în Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de afaceri.
În deschiderea dezbaterii privind incluziunea socială a romilor, Daniel Vasile, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, a făcut o prezentare generală a situaţiei comunităţii rome din România şi a noii strategii naţionale în materie, pentru perioada 2015 – 2020. Participanţii au arătat că realizarea incluziunii economico-sociale a romilor presupune adoptarea unor măsuri atât la nivel naţional, cât şi european. Migraţia romilor în ţări din vestul Europei a fost şi continuă să fie determinată în principal de cauze economice; dezvoltarea economică şi socială la nivelul comunităţilor va ameliora situaţia tuturor românilor afectaţi de sărăcie, inclusiv a celor care aparţin comunităţii rome; pentru a fi eficiente, politicile de incluziune socială trebuie să pună accentul pe incluziunea educaţională şi creşterea egalităţii de şanse educaţionale pentru copiii şi tinerii romi. Interlocutorii au evidenţiat buna colaborare dintre autorităţile române şi britanice în rezolvarea unor cazuri de infracţiuni în care sunt implicaţi cetăţeni români de etnie romă aflaţi pe teritoriul Marii Britanii, dar şi importanţa respectării depline a principiului liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul UE
Senatul a fost reprezentat la această dezbatere de Marian Vasiliev, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse, Vasilica-Steliana Miron, vicepreședinta Comisiei pentru familie, muncă și protecție socială și Nicolae Vlad Popa, secretarul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi. – PROMPT MEDIA
foto:senat.ro