Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ciolpani, centrul Europei

București: Ciolpani, centrul Europei

DISTRIBUIȚI

Caracatița lui Oprescu se întinde la Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural ”Palatele Brâncoveneşti”139624 – 07092015 – După cum se știe, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea lui Sorin Oprescu, primar al municipiului Bucureşti, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului municipiului București.

Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar.

La 5 septembrie 2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Primarul Oprescu,a fost reţinut de DNA, sâmbătă noaptea, la Ciolpani, iar procurorii DNA au efectuat duminică, percheziţii în mai multe locuri din Bucureşti şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv la locuinţa din Ciolpani a lui Oprescu, la Primăria Capitalei, Administraţia Cimitirelor şi la Centrul Cultural ”Palatele Brâncoveneşti”, în dosarul în care a fost reţinut primarul Sorin Oprescu.

O parte din cei 25.000 de euro pe care Sorin Oprescu i-ar fi primit drept mită sâmbătă noaptea au fost găsiţi asupra sa în trafic, iar restul la reşedinţa de la Ciolpani. Oprescu a primit bani marcaţi, sub supravegherea procurorilor, care însă nu au putut face flagrantul imediat ce edilul a intrat în posesia banilor, pentru că la locul faptei se aflau alte persoane care nu trebuiau să ştie despre dosarul lui Oprescu, pentru că ar fi putut divulga informaţii altor suspecţi. Astfel, Oprescu a plecat cu banii, 5.000 de euro, fiind monitorizat permanent de anchetatori.

Primarul a plecat sâmbătă noaptea către un alt suspect cercetat în dosar pentru a-i remite o parte din suma primită ca mită, potrivit Mediafax. Suspectul căruia Oprescu urma să-i remită cei 5.000 de euro este un ziarist sau fost ziarist, spun surse apropiate anchetei. Atunci anchetatorii au considerat oportun să-l reţină pe primar şi l-au oprit în trafic, nu departe de locuinţa sa de la Ciolpani. Potrivit surselor citate, o parte din banii primiţi mită de Oprescu au fost găsiţi asupra sa, iar o parte la locuinţa sa. Toţi banii marcaţi au fost găsiţi şi recuperaţi de anchetatori.

Primarul Sorin Oprescu avea un aparat care bruia semnalul telefoanelor mobile in timp ce discuta despre primirea spagilor la el acasa. Oprescu folosea aparatul intr-un foisor din curtea casei sale, iar participantii la discutii erau obligati sa-si lase telefoanele mobile in acest dispozitiv de dimensiunile 1 m x 0,75 m. Percheziţiile de la casa lui Sorin Oprescu din Ciolpani au durat opt ore. La plecare, anchetatorii au luat două cutii, o geantă şi unul sau două tablouri.

Oprescu ar fi primit în ultimii trei ani un million de euro

Unul dintre denunțătorii din dosarul primarului reținut al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat în fața procurorilor DNA că i-a dat lui Oprescu, în ultimii 3 ani, aproape un milion de euro. Tot denunțătorul, care se pare că este una și aceeași persoană care i-a dat sambătă noaptea cei 25.000 de euro, spune că s-au întâlnit de 20 de ori. Și de 19 ori i-a dat. O singură dată au băut cafea fără să plătească… Acest denunțător este, la rândul său, unul dintre cei patru oameni de afaceri care l-au denunțat pe Sorin Oprescu, scrie comisarul.ro. Banii i-au fost dați lui Oprescu, de fiecare dată, acasă, la Ciolpani.

Avocatul lui Sorin Oprescu, Alexandru Chiciu, fost șef al DNA, cel care o apără și pe Elena Udrea, susţine că acuzaţiile DNA sunt nefondate. Potrivit avocatului, cei 25.000 de euro erau împrumutaţi de primar de la un prieten pentru ca să-şi poată plăti impozitele pe proprietăţi.

Viorel Mocanu, alt avocet al lui Oprescu, a afirmat că, din punctul de vedere al apărării, decizia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de reţinere a edilului se bazează ”’pe aprecieri şi supoziţii”, scrie stiripesurse.ro.

”’Din punctul de vedere al apărării (…) totul se bazează doar pe aprecieri şi supoziţii pe care DNA le-a-luat în acest moment ca şi mijloc de probă ale altor doi denunţători. (…) Nu ştiu ce probe au ridicat (n.r. anchetatorii de la locuinţa edilului). (…) Nu a pretins domnia sa în mod direct şi nici indirect sume de bani pentru contracte care s-au derulat în PMB sau alte foloase necuvenite (…) Evident că nici nu a primit dacă nu a pretins. Nu avea niciun motiv şi niciun raţionament logic. (…) Nu avea de-a face cu atribuirea acestor contracte sau cu câştigarea la licitaţie a acestor contracte dată fiind poziţia sa”’, a declarat Mocanu.

Întrebat despre starea de sănătate a edilului, avocatul a spus că Oprescu se simte foarte obosit din punct de vedere fizic, având în vedere ”’maratonul’” de peste 19 ore la care a fost supus.

”’Dl Oprescu se simte foarte obosit din punct de vedere fizic având în vedere maratonul de peste 19 ore la care este supus. Se află la dispoziţia autorităţilor de aseară, orele 22,00, cu ocazia momentului în care a fost condus la DNA şi ulterior s-au emis pe numele său ordonanţa de reţinere, începând cu orele 00,30. Nu a avut timp să se odihnească întrucât a fost depozitat aici, la sediul arestului central, în jurul orelor 5,00, iar la 7,00 a fost scos şi condus la percheziţiile ce au avut loc la domiciliul domniei sale din comuna Ciolpani”, a adăugat avocatul refuzând să comenteze despre banii găsiţi de oamenii legii asupra primarului şi la locuinţa sa.

Sorin Oprescu va fi suspendat automat din funcţia de primar de către prefect, potrivit Legii administraţiei publice locale, iar atribuţiile sale vor fi preluate de viceprimarul Cornel Pieptea (PNL) sau de viceprimarul Dan Darabonţ (PSD). – PROMPT MEDIA

foto:gandul.info.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.