140031 – 24092015 – Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat mieruri seară, printr-un mesaj video postat pe Facebook, că nu va mai candida la funcția de președinte al PSD, în condițiile în care Liviu Dragnea a anunțat că se înscrie în cursa pentru șefia PSD.
”Astăzi (n.r. ieri), colegul meu Liviu Dragnea și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat. În aceste condiții, îmi retrag intenția de a candida pentru această funcție. Fac parte din echipa Liviu Dragnea și îl susțin împreună cu PSD București în acest demers”, este mesajul transmis de Robert Negoiță, miercuri seara.
Negoiță anunțase marți că a hotărât să candideze la funcția de președinte al PSD la scrutinul din 11 octombrie pentru că nu este corect ca cel mai mare partid al țării să fie condus de un președinte condamnat și un prim-ministru trimis în judecată. Miercuri dimineața, liderul PSD, Victor Ponta, și-a arătat surprinderea și nemulțumirea față de afirmațiile lui Robert Negoiță, atrăgându-i atenția că ”mâine poate fi el” în postura de trimis în judecată. Numele lui Negoiță a apărut în două mari scandaluri, de evaziune fiscală și de prostituție.
De asemenea, echipa lui Liviu Dragnea intrase în panică, pentru că Negoiță pleca din start cu susținerea celei mai mari organizații din țară, cea a Capitalei, care cuprinde și cele șase sectoare, echivalente a șase orașe mari.
Senatorii Daniel Savu și Șerban Nicolae sunt cei care au mai anunțat că vor candida la șefia partidului, Liviu Dragnea fiind principalul favorit. – PROMPT MEDIA