Acasă Politic Bruxelles: Corina Crețu: UE nu ne poate penaliza

Bruxelles: Corina Crețu: UE nu ne poate penaliza

DISTRIBUIȚI

139764 – 14092015  –  Comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, într-o declarație de presă, a precizat că în acordurile de cooperare și programele operaționale pentru actuala perioadă de programare (2014 – 2020) nu există prevederi referitoare la penalizarea sau restricționarea accesului statelor membre la fondurile structurale europene și la fondurile de investiții în situația în care un stat membru respinge cota propusă de CE privind primirea migranților.

“Politica de Coeziune a fost concepută și este implementată în baza unei colaborări strânse între Comisia Europeană și statele membre. De asemenea, în baza acordurilor de cooperare negociate între CE și autoritățile naționale și regionale, la nivelul fiecărei țări au fost stabilite sumele exacte pe care statele membre le vor aloca din bugetele naționale pentru implementarea politicii de coeziune. Nu există nicio legătură între situația actuală privind migrația și azilul politic și aceste alocări bugetare. Politica de Coeziune, așa cum a precizat președintele Junker săptămâna trecută în discursul său despre Starea Uniunii, va continua să joace un rol important în chestiunea migrației, axându-se pe integrarea socială a migranților legali. De altfel, fondurile Politicii de Coeziune se adresează luptei împotriva excluziunii sociale și a sărăciei, prin asigurarea condițiilor care să genereze noi locuri de muncă” a explicat Corina Crețu.

În perioada de programare 2014-2020, peste 20 de miliarde de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională alocate tuturor statelor membre sunt destinate măsurilor care vor genera creștere economică și dezvoltare și care vor susține implicit integrarea socială, inclusiv a migranților legali.

”Totodată, așa cum a mai precizat președintele Juncker, Comisia Europeană analizează în prezent posibilitatea ca fondurile destinate Politicii de Coeziune să aibă o contribuție mai mare pe viitor în abordarea problemei migrației, iar această contribuție este posibilă în special în cadrul programelor de cooperare transfrontalieră și a strategiilor macro-regionale”, a punctat comisarul european. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.