Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Comisia Europeană aprobă plata finanțării pentru reabilitarea DN 14 Sibiu –...

Bruxelles: Comisia Europeană aprobă plata finanțării pentru reabilitarea DN 14 Sibiu – Mediaș -Sighișoara

DISTRIBUIȚI

 140114 – 28092015 – Comisia Europeană a decis luni, 28 septembrie, aprobarea plății către România a 40,7 milioane de euro, reprezentând finanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune a proiectului de reabilitare a DN 14 – parte din Programului Operațional de Transport.

Conform proiectului, au fost reabilitați aproximativ 80 de kilometri din drumul național care leagă orașele Sibiu și Sighișoara. Tronsonul Sibiu-Mediaș al DN 14 este parte a rețelei de transport trans-europene extinse (TEN-T Comprehensive). Valoarea totală a proiectului este de 47,9 milioane de euro, din care 85% reprezintă cofinanțarea din FEDR.

Lucrările de reabilitare a DN14 au fost incluse inițial, în 2006, pe lista drumurilor naționale din România ce urma să fie reabilitate în cadrul unui program cu finanțare din partea BEI și cofinanțare de la bugetul de stat. Autoritățile române au decis ulterior ca, în locul împrumutului de la BEI, să solicite pentru aceste proiecte bani din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea pentru finanțare FEDR a DN 14 a fost făcută în decembrie 2014, iar ultimele documente au fost depuse la CE în a doua jumătate a lunii iulie 2015. La momentul în care România a depus solicitarea pentru finanțarea cu fonduri europene, lucrările de reabilitare a DN 14 erau aproape finalizate. Astăzi, această cerere de finanțare a primit ultimele avize din partea Comisiei Europene și a Comisarului European pentru Politica Regională, Corina Crețu.PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.