139585 – 03092015 – Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat joi cu privire la o ”diviziune între Est și Vest în interiorul Uniunii Europene” în problema primirii refugiaților, informează AFP.
”Îmi cer scuze pentru simplificare, dar e ca și cum ar exista o diviziune între Est și Vest a Uniunii Europene”, a declarat Tusk, înainte de întâlnirea sa la Bruxelles cu premierul Guvernului Ungariei, Viktor Orban.
”Unele state membre nu se gândesc decât la o stopa valul de imigranți, lucru simbolizat de gardul controversat din Ungaria, în timp ce altele doresc mai multă solidaritate în apărarea (…) a ceea ce ei numesc cote obligatorii” de distribuire a refugiaților între cele 28 de țări ale UE, a mai spus Tusk, precizând că ”aceasta este o provocare-cheie pentru a găsi un numitor comun, dar (este o provocare) ambițioasă”.
De asemenea, el a estimat că este de așteptat ca UE să înregistreze peste 500.000 de sosiri ilegale la granițele sale externe în acest an, dar a precizat că UE își va îndeplini responsabilitățile conform Convenției ONU pentru refugiați. Fără a se sacrifica însă ordinea publică în cursul acestui proces. – PROMPT MEDIA